Buna! Sunt tot eu. Eu cea careia nu-i pasa de pacea mondiala si de salvatul balanelor, cel putin nu-i pasa suficient de mult cat sa ridice un deget. Sunt tot eu, cea care vorbeste despre ea la persoana a treia. Mai bine m-as oprii, nu vreau sa par o pitipoanca fara creer. Nu ca as avea unul.
Hmmm... azi m-am trezit mai devreme decat de obicei, mai exact pe la 11 am. Si am sunat-o pe mama. Apoi pe tata. Apoi am primit informatiile mult asteptate despre laptopul meu mult visat. Apoi am trecut la laptopul lui varamea si am jucat Mario. Apoi am trecut la Pc. Mi-am deschis fereastra cu Yahoo Messenger, mi-am tastat rapid id-ul si parola - mult prea simpla - si am tras o scurta privire prin lista, sa vad daca ar fii cineva interesant. Si da, era. Si nu, nu am deranjat pe nimeni, punand la statusul meu "nu'ss", cu toate ca eram. Si cu toate ca vroiam sa vorbesc. Apoi am intrat pe Google Chrome, pe blogul asta si pe blogul Malinutzei. Si cam asta este tot. Din nou, naiba stie ce m-a convins sa scriu ceva. Sincer, mi-e somn. Mai devreme se invartea camera cu mine. Ametesc foarte des in ultimul timp. Nu inteleg de ce. O sa-mi revin.
Oricum, una peste alta, sunt relativ fericita. Mdeah, nu te astepta sa vezi ceva 100% sigur cand vine vorba de mine. Pentru ca eu nu scriu sau nu gandesc un cuvant fara sa-l analizez. Deci fericirea fiind relativa, fiind o iluzie...:-??. Bine, cand vorbesc, chiar vorbesc fara sa gandesc. Probabil si cand vorbesc pe mes, vorbesc fara sa gandesc. Mdeah. Fericirea relativa, atat de dulce... Atat de dulce incat te indulceste pana ti se acreste =)). Dar genul asta de dulce te ademeneste. Si pana sa-ti dai seama, dispare. Pur si simplu. Poc. Adio.... te voi astepta! Ca o stea cazatoare. O stea atat de frumoasa... Si atat de fascinanta. Numai o secunda mi-a trebuit s-o vad, pentru a-mi da seama. Era fascinanta. Adevarat, a disparut rapid din raza mea vizuala. Si probabil ca sunt o proasta, daca este intradevar prima stea cazatoare pe care am vazut-o. Probabil ca nu este. Probabil ca este doar primul corp ceresc care mi-a starnit un interes profund. Era doar o stea. O stea moarta. Saraca, a murit. Oare este corect sa o compatimesc?! Oare avea familie, prieteni sa-i duca dorul?! Oare avea viata?! Dar soarele este o stea, nu?! Soarele ar putea sa cada, sa moara?! Sa ne abandoneze?! Soarele vegheaza asupra noastra, ne salveaza si ne distruge. Este un rau necesar. Ca ingerul meu. Fara soare nu poti traii. Noi suntem familia lui. Deci acea stea care a murit, a avut si ea o familie?! O viata?! Oare in urma ei, vietuitoare au avut de suferit?! Oare a durut?! Dar unde a cazut?! Cum se poate zice ca "virgula" cade un soare, o stea... daca nu stim unde cade?! Cade in infinit?! Cade in nimic?! Sau pare mai corect spus metaforic: "cade la datorie". Datoria lui este sa fie o sursa de caldura, de lumina, de iubire?! Sau nu?! Hmmm... mai bine tac. S-ar putea sa nu stiu nici eu despre ce vorbesc. Si s-ar putea sa gresesc. Orice om greseste. Asa ca nu ma injurati. Pa. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu