luni, 9 august 2010

Nimicuri pe hartie si un strop de monotonie.

Te vedeam. Stateai la ferestra camerei tale si te uitai la lumea ce strecea pe strada. Mi-as fii dorit sa fiu si eu unul dintre acei oameni care pareau a fi decat niste personaje figurante din viata amandurora, din viata tuturora. Imi imaginam la ce te gandeai. Stiam ca nici nu te uiti cu adevarat pe fereastra, stiam ca priveai in gol si ca o gramada de imagini ti se aratau prin fata ochiilor. Imi era usor dor de felul cum te prefaceai ca esti suparat, de felul cum aratai ca si cum ai incerca sa descoperi greseala din teoria relativitatii... mai ales ca nici unul dintre noi nu stia ce inseamna asta. Stiam ca nu vroiai decat atentie, stiam ca erai obsedat de asta... dar nu incetam nici o secunda sa-ti dau ce-ti doresti. Imi parea rau ca de data aceasta nu aveai un public in fata ta, un public pentru a-ti face toate poftele. Dar eu eram un public destul de important. Dar tu nu ma vedeai. Deci poate iti imaginai ca este cineva acolo, cineva caruia ii pasa de tine. Imi pare rau sa te dezamagesc dar mie nu-mi pasa de tine.  Probabil ca nici atunci cand te vedeam ca privesti cristalele de ploaie pe fereastra nu imi pasa cu adevarat de tine. Imi pasa de mine. Pentru ca, in caz ca nu ai observat, amndoi suntem doua firi foarte egoiste care cred ca li se cuvine totul. Poate ca nu ne diferentiem deloc. Poate tocmai din cauza aceasta am ajuns sa nu uram reciproc. Mdeah... Poate ca era imaginatia mea dar am vazut o lacrima cum se prelinge pe obrazul tau.... Plangeai?! Nu te-am mai vazut plangand de cand te-a batut acum mult timp, un baiat mai mare decat noi... Inca imi amintesc... Dar cum puteai plangeai. Am inlaturat rapid gandul cum ca te-ai fii putut gandii la mine, stiam ca nu mai contez. Dar tot ramanea ciudat. Intr-un fel mi-as fii dorit sa vin la tine si sa iti spun ca nu are rost, ca nimic nu are rost. Dar stiam ca daca aveam degand sa fac asta, sigur regretam apoi. Asa ca m-am abtinut si ti-am intors spatele... cu toate ca nu ma vedeai... stiam ca simteai ceva. Stiam ca, in ciuda famielui ca nu intelegeai de ce, aveai acel sentiment ca si cum ai fii fost abandonat. Si imi imaginam ca aveai sa visezi la noapte ceva asemanator, ceva ce poate interpretai gresit, ceva ce era acolo dar nu stiai asta. Ti-am intors spatele si am zambit. Imi venea sa topai. Eram fericita. Pentru ca, chiar daca nu stiai, eu am facut regurile jocului. Pentru ca eram sigura ca erai un simplu om care sufereai. Si nu imi pasa. Si am plecat.



Avertisment: Cele de mai sus sunt fictiune pura care nu au pic de legatura cu realitatea, oricare ar fii aceea.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis