miercuri, 3 noiembrie 2010

Nu stiu ce titlu sa pun.

Sunt obosita. Mi-as dorii sa am tolanesc in pat si sa stau asa, inerta, intre vis si realitate. Nu inteleg ce ma opreste, pare mai mult o mana care nu ma lasa sa ma las prada acestei stari ce imi tot da tarcoale. Cred ca e un lucru bun. 
Azi si ieri si tot asa... au fost niste zile relativ bunicele. Desigur, a lipsit cu desavarsire expresia "lapte si miere" dar deh, ce sa facem noi?! Nu ne putem influenta soarta intr-atat de mult. Da, la concluzia asta am ajuns, in ultimul timp. Am facut niste experimente ciudate dar uite ca am gasit si un raspuns. Da, ziua e mai bunicica cand esti happy si optimist si sociabil si razi si glumesti. Dar daca este scris in stele sa nu fie o zi interesanta, nu ai absolut nici o sansa sa o transformi in ceva care sa merite. Asa ca o sa ramanem la zambete false si prostii copilaresti.
Ca veni vorba de prostii copilaresti... Sunt un copil mic. De afpt cretin, dar tot aia e. Ma prind atat de greu de unele faze, iar atunci cand ma prind din prima fac pe proasta. Pare corect?! Nu stiu. Azi am avut doua codite si m-am imbracat in roz. M-am simtit ca la gradinita. Si partea grozava e ca nu imi pasa. Ma comportam jucaus, ca un adevarat bebeu, radeam si zambeam si luam totul usor si relaxat. Si amuzant. Amuzamentul. Iubesc acest cuvant, aceasta idee. Lucrurile amuzante sunt facute ca sa ma faca pe bine cate de cat happy. Iar chestiile sad... ai bine nu stiu ce sa zic despre ele. Asa sunt facute, pentru a mentine acel echilibru enervante dintre intamplari fericite si intamplari nefericite. Neinteresant, dar pentru mine fascinant.
Si regurile jocului... Nu, jocul nu mai are de mult reguli. Deci jocul... Inca este unul periculos. Nu, gresit. A devenit de-a dreptul mortal, iar la cea mai mica miscare gresita, ma pomenesc cu cutitul la gatul meu. Si totusi de ec continui sa joc?! Momentan nu pot iesii din hora... Si e amuzant. De ce e amuzant?! Pentru ca-mi creeaza o stare dinaceea de euforie, imi da un zambet - si de data asta adevarat- pe buze. Imi place asta, imi place ca atunci cand ma gandesc la asta sa zambesc involuntar. Imi place sa zambesc, sa rad. Oricarui copil ii place. 
Vreau in lumea viselor. In acre m-am schufundat din nou. Am reprins gustul cartilor. Un gust atat de dulce. Da, chiar ca este o poarta spre new world [Nu stiu unde auzisem asta, acord drepturile de autor oricum]. Asa ca ma duc inapoi la my world, si va las pe voi sa ramaneti cu panzele de paienjeni de pe blogul meu. 
With un gram important de love, 
Ada.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis