luni, 16 mai 2011

Iti mai amintesti...

Îți mai amintești, tu ființă...

De acele amintiri?!



Eu nu. 
Și chiar dacă suntem chit... tot nu-mi convine. Nu-mi convine că nu-ți mai amintești. Nu-mi convine că pot fi așa de ușor uitată. Nu-mi convine și cu asta basta!
Sunt egoistă, ca întotdeauna. Și totuși, am mințit. Îmi amintesc de tine. Da, al naibii de mult!


Îți mai amintești?! Micile copilării, glume, povești?! Felul cum vorbeam lucruri fără sens și jucam jocuri fără noimă?! Lucruri copilărești, doar eram niște copii, nu?! Dar, între noi fie vorba, mi-ar plăcea să se mai repete chestiile astea. Cu tine era așa de amuzant să fiu copil care se preface că e matur.


Oare... te-ai mai gândit la mine?! Așa, câteodată?! Minte-mă!
Oare... atunci când mă vezi pe yahoo, online... oare atunci are loc un conflict în mintea ta, ceva gen: „Să mă bag în seamă... să nu mă bag în seamă...?!” Minte-mă și aici!


Nu-i așa că e ironic?! Felul în care nu ne băgăm în seamă dar suntem atât de aproape?! Nu-i așa că e ironic?!


Mie mi se pare trist. Doar trist. 
Câteodată mi-e dor de zâmbetul tău tembel.  Oare ție ți-a fost vreodată dor de al meu?!


Tu nu exiști. La naiba! Înainte existai... 

Ps: Ieri am găsit o scrisoare, frumos colorată, printre teancurile vechi.

1 comentarii:

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis