vineri, 30 septembrie 2011

Dar n-am timp.

Ieri seară (nu, mint, acum două seri) veneam de la Sfânta Școală. Mergeam pe strada pustie și liniștită cu căștile la maxim. Știu că era Skillet - Comatose când mi-a venit geniala idee de a le da jos, doar pentru o fracțiune de secundă. Și am auzit. Nu, de fapt n-am auzit. N-am auzit nimic. Am făcut trei pași în față, care au răsunat puternic pe fundalul acela atât de tăcut. Am zâmbit, mi-am pus la loc căștile în urechi și am continuat să merg. Și am realizat atât de multe în momentul acela scurt, am realizat acele lucruri esențiale.

^Vreau să plouă. 
Paradoxală idee. Dar, pe cât de mult îmi doresc să mă integrez, pe atât de mult puțin îmi pasă de idee. Eh, proasta de mine! Am cunoscut doua tipuri de... situații: cea mai bună și cea mai proastă. Și chiar nu știam ce urma să vină. Dar acum, că a venit, pare al naibii de logic. E doar... normalitate. Și, pentru o fracțiune de secundă, m-am gândit că am mult mai multe șanse de a supraviețuii într-un scenariu tragic, decât într-unul normal.
Totuși, sunt doar curioasă ce o să urmeze. O-i fi eu tipa ciudată dar măcar sunt eu. Și chiar dacă nu-i (mai) pasă nimănui, și chiar dacă n-o să-i (mai) pese nimănui, eu voi fi mereu acolo.
Punctul doi. Îl voi păstra doar și doar pentru mine. Și următoarele puncte la fel. Doar așa. Doar pentru că eu pot înțelege. Sau nu, nici eu nu pot înțelege. Dar eu mă pot ierta. Chiar dacă nu e vorba de iertat. 

Du-te, ia-o înainte! Voi fi în urma ta. 

4 comentarii:

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis