joi, 24 februarie 2011

Ahmm... chestii de moment?!



Am chef să păstrez trecutul în prezent. Bine, poate nici chiar atât de prezent dar vreau... nu ştiu ce vreau. Sunt nehotărâtă, bine?! Vreau ca trecutul să dispară dar dacă dispare asta nu înseamnă că prezentul ar fi cu ceva diferit. Sunt câţiva oameni pe care aş dori să-i strâng de gât, dar să fim serioşi, nu aş facea-o nici dacă aş fi plătită. În orice caz, sunt câteva persoane care mă deranjează nespus, persoane care m-au dezamăgit. Şi sincer, n-am nici cea mai mică idee ce-aş putea să fac. Nu vreau să mă dau bătută chiar dacă e o cauză pierdută, cu toate că ştim cu toţii cum se va sfârşii asta. Dar ideea rămâne în picioare. Oricum m-am schimbat, sunt un om mai tâmpit acum, dar tot om sunt. Un om mai tâmpit. Dacă înainte mă credeam toantă, ar trebui să mă priveşti acum. Dar nu ai putea să mă priveşti şi nu voi înţelege vreodată de ce. Oricum, primele rânduri de la început se datorează unei fraze idioate de care mi-am amintit dintr-o dată: "Dacă excelezi la ceva, sper să nu excelez şi eu la ceva dar cu toţii trebuie să facem sacrificii". Sincer, n-am nici cea mai vagă idee ce însemna atunci şi sunt destul de sigură că acum nu mai înseamnă nimic. Dar ce să-i faci, creerul reţine doar ce are el chef. Oricum cred că s-a înţeles din start că îmi urăsc prezentul. Dacă e să fie ceva mai aiurea decât el, atunci nu ştiu ce-ar putea fi. Doar că una din fricile mele supreme ar fi ca trecutul să se imprime în prezent şi să devină lafel. Adică... asta e tot. 
Oricum nu e ca şi cum oamenii chiar ar învăţa din greşeli. E ca şi cum oamenii ar vrea să înveţe din greşeli dar sunt pur şi simplu prea idioţi ca să-şi dea seama din start că nu pot face asta. Idioţi, măi, idioţi! Vai, urăsc să mă prefac că sunt mai presus decât idioţii, având în vedere că dau dovadă de idioţenie supremă. Mda, e ca şi cum aş face pe deşteapta şi oricât de mult ador asta, trebuie să mă trezesc la realitate şi să-mi amintesc că sunt o idioată. 
Ohm, parcă nu mai am voie să fiu eu nici măcar aici. Cred totuşi că doar mi se pare.
***
Bine, gata cu dramele mele adolescentine. Revenim la One Republic care mi-a re-furat inima cu aceleaşi melodii pe care le adoram mereu. Trecem apoi la Green Day pe care n-ai cum să nu-i iubeşti. Pomenim şi de 30 seconds to mars pentru că sunt chiar buni. Şi mai sunt mulţi, mulţi alţii, dar mi-e lene să-i înşir pe toţi.
***
Aşa, altă dramă: Dark Angel, cel mai tare, bun, minunat, grozav, fascinant, uimitor, etc, serial pe care l-am văzut. De ce nu are continuare?! De ce nu are sfârşit?! Hay, în sfârşit mă îndrăgostesc de un serial cu adevărat memorabil şi fix pe ăsta s-au găsit să-l abandoneze?! Serios?! Ahm, cum naiba să faci un întreg sezon în care iubiţii noştrii Max şi Logan să nu se poată atinge din cauza unui virus?! Arghh, mi-au frânt inima de vrăjitoare rea şi rea şi rea!
Alte seriale?! Gossip Girl e bun. Îmi place mult relaţia dintre Dan şi Blair. De asemenea Serena şi cu Ben sunt grozavi. Iar Ben, ca un fost puşcăriaş ameninţător, e minunat! Şi aşa mai departe, deci GG e bun!
Bun, House M.D. Azi am văzut un nou episod şi trebuie să recunosc că îmi lipsise cu desăvârşire atitudinea incomparabilă a tipului ăsta. Deci, ar putea devenii modelul meu în viaţă. :)) N-ai cum să nu-l adori.
Aşa, The Vampire Diaries, serialul căruia îi voi rămâne fidelă. Ok, Damon ca şi băiat bun cred ca este cea mai minunată şi în acelaşi timp jalnică idee. Adică îl ador aşa dar se vede clar că nu este el şi mă aştept ca el să-i omoare pe toţi în orice moment.
Bun,  NCIS, toate bune şi frumoase până când Tim sau cum l-o chema, a slăbit. Cum să-l transforme pe bobocul ăla, nu prea boboc, într-un slăbănog?! E crimă! Pură crimă! Oricum o ador pe Ziva.
Aşa, Minţi Criminale... Îmi place că tipa brunetă începe să fie urmărită. Face să pară muuult mai palpitantă rutina asta a lor.

Ok, concluzia: Nu avem. Suntem confuzi şi totuşi siguri de adevărul pe care nu vrem să-l recunoaştem, îndrăgostiţi de OneRepublic şi de Dark Angel şi, desigur, şi de o persoană reală dintr-un castel de cleştar. (Parcă citisem o poveste cu un castel de cleştar. Dar nu mai ţin minte nimic.)

Pa... pa... PA!

vineri, 18 februarie 2011

Cuvinte pentru suflet.

E ca şi cum ai spune: "Îmi stă bine cu asta?! Minte-mă dacă nu e aşa!"
E ca şi cum ai spune: "Ce bine arăţi", unui om pe patul de moarte.
E ca şi cum ai spune: "Fac bine, mulţumesc", chiar dacă eşti la pământ.
E ca şi cum ai spune: "Totul va fi bine", chiar dacă nu prea crezi asta.
E ca şi cum ai spune: "Nu mă supăr", chiar dacă fierbi de nervi.
E ca şi cum ai spune: "Te înţeleg", chiar dacă nu ai înţelege vreodată.
E ca şi cum ai spune: "Nu-ţi face griji" iar în gândul tău: "Îmi fac eu griji şi pentru tine"
E ca şi cum ai spune: "Te urăsc" unui om pe care-l iubeşti prea mult.
E ca şi cum ai spune: "Cui îi pasă?" chiar dacă eşti profund îngrijorat.

E ca şi cum ai crede că lumea ar fi mai bună dacă nu o împovărezi cu dramatismele tale de zi cu zi. E ca şi cum ai crede că o să ajungi în rai, chiar dacă nu prea crezi în el. E ca şi cum ai crede "Ce, necredincioşii nu pot fi persoane bune?!". E ca şi cum ai crede că ei de fapt fac ceea de fac pentru că sunt împotriva ta. E ca şi cum ai crede că nu poţi fi o persoană iubită. E ca şi cum ai crede că nu te poţi ridica la înălţimea aşteptărilor. E ca şi cum te-ai simţi trădat de o amintire. E ca şi cum te-ai entuziasma brusc că nu mai eşti bolnav. E ca şi cum chiar te-ai aştepta ca cei ce citesc asta să ştie fix de ce momente şi lucruri vorbeşti. E ca şi cum eşti lafel ca ceilalţi şi că şi tu ai aşteptări prea mari. E ca şi cum ai fi mereu sarcastic ca şi cum nu îţi pasă. E ca şi cum ţi-ai creat o mască pentru a te integra în cârd. E ca şi cum ai uitat că nici în dăţile acelea nu erai din cârd. E ca şi cum nu ţi-ai da seama de conspiraţiile de pe la spatele tău. E ca şi cum nu ai vrea să bârfeşti dar îţi mai scapă câte un cuvânt. E ca şi cum chiar ai crede când zici ceva gen: "Cel puţin îi pasă suficient de mult cât să întrebe dacă sunt bine", chiar dacă ştii că doar îl roade curiozitatea nativă cârdului. E ca şi cum ţi-ar fi frică să te aproprii. E ca şi cum ţi-ai fi creat un zid care să te ferească de dezamăgiri. E ca şi cum nu ţi-ai dat seama că greşelile tale au întors mereu lucrurile pe dos. E ca şi cum nu ai ştii că cele mai dramatice lucruri pornesc din dorinţa de a face bine. E ca şi cum chiar ai crede că dacă încerci să faci bine, soarta va fi blândă cu tine. E ca şi cum nu te-ai fi obişnuit până acum. E ca şi cum nu te-ai fi săturat de mult. E ca şi cum ai fi dorit ca în lumea asta să fie cineva care să nu te judece. E ca şi cum nu crezi în faptul că preţuieşti ceva doar după ce îl pierzi. E ca şi cum crezi că odată ce piezi ceva îl supraapreciezi şi uiţi lucrurile usturătoare. E ca şi cum ai vrea să strângi pe cineva de gât dar n-ai face-o niciodată. E ca şi cum ai striga pe cineva doar ca să-ţi aminteşti ţie că nu îţi e de folos. E ca şi cum te-ai alinta ca un copil mic, crezând că lumii i se va părea simpatic. E ca şi cum ai avea încredere. E ca şi cum ai face pe victima. E ca şi cum n-ai fi crezut vreodată că o să fi aşa.

Dar ce contează ce e în interior?! E departe, e de neatins! Cum poţi spera ca lumea să te aprecieze pentru ceea ce eşti dacă nu vrei să arăţi asta?! Poate ai uitat de tine. Poate te-ai recreeat. Poate că ai greşit dar nu mai vrei s-o iei iar de la 0. Eşti prea obosit. Vei continua şi vei spera că va fi bine. Vei avea încredere şi curaj. Vei fi cine vrei tu să fi. Vei fi cine eşti. Vei fi cine ai fost. Vei fi tu, nimic mai mult sau mai puţin. Cu amprenta trecutului, zâmbetul prezentului şi speranţa viitorului. Iar restul cârdului va continua să se lovească cu pietre între ei

Sau poate sunt doar vise. Nu poţi fi cine vrei tu să fi. Nu poţi să te desparţi de cârd. Nu te poţi încrede în iluzii. Dar, la fel ca fiecare dintre ei, în sufletul tău vei fi liber, vei fi spus lucrurilor pe nume, te vei fi împrietenit doar cu cine vrei şi te vei fi simţit unic şi special. Ce contează dacă mai sunt o grămadă de fulgi de zăpadă şi idioţii de noi, nu-i deosebim?! Ei tot unici şi special sunt. Aşa ca noi.

Dansăm!?!

marți, 8 februarie 2011

Not so cute!

Nu mai am timp de blog!
Nu mai am timp de mess!
Nu mai am timp de forumuri, jocuri, bântuieli, muzică & stuff like that!
Fuck this life.  X(


So, scuze pentru asta.


Hai, nu mă compătimește nimeni?! ;;)


Love me,
 Ada 

miercuri, 2 februarie 2011

Fantezie bazata pe plictiseala.

Declarație de dragoste!

La baza precizării incontestabile a afirmației gândite relativ neobservabil de propria-mi persoană, stă singurul fapt care pune lumea în mișcare, care te face să arzi de pasiune și să iubești până după moarte. În caz că nu era prea evident acest termen foarte necunoscut și încă în stare de descoperire, cuvintele mele se referă în special la ură. 
Luând în calcul toate puținele rânduri de mai sus, vom preciza că tu ești obiectivul căruia îi fac această declarație de ură.
Având în vedere faptul că tu nu te vei lăsa mai prejos, vom considera că vom primi și noi, de asemenea, o declarație de război, eventual pătată cu ketchup - pe post de sânge.
Astfel va începe un scenariu intrigant cu mai multe variante de finalizare. 
  • În cazul în care ne aflăm într-un film american sunt destul de sigură că până la urmă, cele două personaje principale, preferabil de sex opus, își vor declara în cele din urmă dragostea necondiționată și irevocabilă și ar trăi fericiți până la adânci bătrâneți (sau de preferabil până când o tornadă îi aruncă în ceruri). 
  • Dacă, printr-un nenoroc bazat pe țara de origine, filmul ar fi fost unul românesc și de ce nu -să fie scris pe acolo pe undeva că e bazat pe fapte reale (că e sau nu adevărat, asta nu mai stă la latitudinea noastră) - ambele personaje ar fi ajuns să se omoare între ele cu atât de multă dramă și sânge, încât n-ar strica să scrie pe acolo un +16 sau +18. 
  • Dacă, toate aceste întâmplări din timpul „războiului” neprecizate mai sus, ar fi făcut parte din viața reală, în cele din urmă, dragele noastre personaje și-ar fi urmat drumul și războiul ar fi fost terminat. Și mai probabil ca unul dintre cei doi să fie îndrăgostit de celălalt, însă să aibă parte de o iubire neîmpărtășită și interzisă. 

Dar tot s-ar urî etern.
Luând în considerare faptul că nimeni nu pornește un război doar că nu are ce face, putem săpa adânc în misterele începuturilor și, desigur, să nu găsim nimic.
De asemenea putem preciza că nici una din cele de mai sus să nu fie posibile, însă acesta ar fi un fapt nedovedit pentru că lumea din ziua de azi e p-r-o-a-s-t-ă. 
Deci rămânem la incontestabila afirmație neprecizată mai sus dar incredibil de reală: Ura este mult mai puternică, mai eternă, mai pasională, mai mortală, mai oricum decât dragostea, iubirea sau orice alt sinonim. Deci concluzionăm cu faptul că e mult mai avantajos să urăști decât să iubești - din punctul de vedere al stabilității.

Luând în calcul incontestabila afirmație că m-am dilit, 
vă urez o minivacanță plină de lucruri lovely.

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis