E al naibii de catastrofal şi ciudat când nu-ţi mai găseşti locul în propria poveste (Sau ar trebuii să-i spun tragedie?! *dacă tot ne-am îmbătat azi cu citatul lui F. Scott Fitzgerald*).
Am cam obosit să fac mai complimente de genul ce bine arăţi, am obosit să fac lumea să se simtă bine, am obosit în încercarea mea de a şterge lacrimile altora. Şi sună aiurea şi stupid modul în care mă plâng pentru unele lucruri, dar sunt zile şi zile. Astăzi e una dintre acele zile în care am obosit să-mi mai pese de acei oameni nepăsători. Aici şi acum, mult mai puţin periculos şi dramatic, erupe vulcanul care a înghiţit până acum atâtea falsităţi.
Gata, mi-a ajuns! Îmi iau bagajul, gata pregătit de tine şi plec!
*Arata-mi un erou si iti voi scrie o tragedie. ( F. Scott Fitzgerald)*
