sâmbătă, 31 decembrie 2011

Happy new year!

O ultimă postare în această ultimă zi a acestui an. Realizări pe anu ăsta? Doar dacă se pune la socoteală și realizarea faptului că n-am avut nici o realizare. Sau am avut. Am devenit mai maniacă după seriale decât în anul precedent. Totuși mint. Am avut multe realizări neobservabile dar cruciale. 
Tot ce vreau acum este să urez tuturora un an nou fericit. Inclusiv mie *big big big big smile*.
Whaaa, nu m-am schimbat deloc. Sunt aceeași tâmpită care eram și pe la șase ani. Mă amuză asta. Și sunt mândră de asta. 
Deci. S-o scurtăm: anul 2012. În nici un caz sfârșitul. Mai de grabă începutul.
 
Mâine îmi voi lua cu siguranță viitorul înapoi.

joi, 22 decembrie 2011

Luminite si altele

Acum, făcând în sfârșit o bine-meritată pauză de la dramatisme și școală șiiii alte chestiuțe... A venit vacanța. Peste puține zile vine și Crăciunul. Și totul e frumos și dulce. Sau așa trebuie să fie. *smile*
Și steluțe. Sunt atât de multe luminițe și steluțe. Toate căsuțele din jur sunt colorate, luminate și așa de vesele. Mai mare ți-e dragul când vi seara de la școală, după 7 ore și ești întâmpinat în drumul tău de atâta strălucire.
Dragă moșule, îmi doresc un Crăciun și un revelion presărat cu lucruri drăguțe.
Dragă moșule, mi-aș fi dorit ca tu să fi existat de-adevăratelea.

Încă ceva. Seriale Coreene. Coffe Prince, Full House, Personal Taste și Marry me Mary. Atât.
Și recordurile mele la Minesweeper:
-Beginner: 8 secunde
-Intermediate: 56 de secunde
-Advencer: 148 de secunde
Și 3 desene (mâzgăleli) de sfârșit de semestru.

miercuri, 21 decembrie 2011

Atat.

De Crăciun îmi vreau oamenii şi lucrurile înapoi.
Îmi vreau primul meu telefon, Sony Ericsson T300 înapoi. *laughs*
Și acei oameni!!! Neapărat!
Știu că cer prea mult așa că o să mă rezum la ceva mai simplu: Vreau să uit de acei oameni și lucrui pe care nu le/îi mai am. Nu, nu să uit. Doar să nu mai visez despre astea. Te rog... Să nu mă mai afecteze așa. 


Știi ce-i cel mai important înafară de iubire, speranță și încredere? Loialitatea. Te rog nu uita asta. Nici eu nu voi uita, îți promit.


sâmbătă, 17 decembrie 2011

Copilarie


Eu am copilărit cu Abracadabra. Am autograful lui Dana Rogoz de când era Abramburica. Am participiat la emisiunea Prietenii lui Piticot -și m-am revăzut astăzi pe un Dvd. Mă jucam jocuri pe televizor. Chestiuța aia în care băgai casete (majoritatea celor pe care le aveam eu erau galbene). Genul de casete pe care scria că conțin 1000 de jocuri, dar erai norocos dacă prindeai vreo 10. Aveam pușcă și cadoul meu ideal era un nou joystick. Târziu am aflat ce e aia calculator și chiar și atunci nu dispuneam de unul. Nu prea îmi plăceau basmele, se pare. Mama a spus că eu ziceam de Alba ca Zăpada că e proastă, că mușcă din același măr cu o babă. Foloseam peria de păr pe post de microfon. Aveam muuulte cuburi și jucării. Și eram nebună după mașinuțele cu telecomandă. Mereu când era Crăciunul sau ceva asemănător, încercam să-l prind pe „moșul” și asta doar pentru a-i dovedii mamei că nu există Moș Crăciun și e doar tata. Am crezut mult timp că noaptea vin șoriceii și-mi fură ciorăpeii. Mama punea bomboane în brad și eu le mâncam și lăsam acolo ambalajul, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Și mă uitam la multe desene animate, chiar și la Cartoon Network pe vremea când nu era în română. Și erau atâtea desene frumoase...

Și alte lucruri asemănătoare. Cooooopilărie. Mi-e dor de momentele când cea mai mare grijă a mea era că nu l-am scris frumos pe „A”.

luni, 12 decembrie 2011

S-a intamplat.

Și acum eu sunt aici, așteptând. M-am pierdut.
Știu că nu o să mai fi aici, acolo, nici departe nici aproape. Căci eu m-am pierdut într-un norișor de fum, am dispărut din acel univers. Deci care e distanța dintre două universuri? 

Știi care e diferența dintre universul meu și al tău? Acolo era mereu cineva care să mă prindă atunci când cădeam. Și nu mă refer neapărat la tine. Trebuie să recunoști că uneori tu erai cel ce-mi punea piedică. Mă refer la ei, la toți de noi.
Aici, în schimb... Eh, bănuiesc că nu degeaba se numesc universuri paralele, nu?

joi, 1 decembrie 2011

Smile :D

Salut lume! Pentru că nu pot găsi o introducere destul de drăguță o s-o spun direct: Seriale Coreene!
Cele mai... frumoase au fost Cronicile frumoasei luptătoare Damo șiiii The secret garden, cu aceeași protagonistă și, bineînțeles, Boys over flowers care mi-a deschis apetitul pentru genul acesta de... dramă? Cu mintea mea de copil tembel am ajuns să ador dramele coreene, să plâng și să râd în același timp.

Astăzi am terminat You're beautiful cu actrița din Heartstrings. Și clar primul îl întrece pe al doilea!

Uf, sunt ca niște basme! Toate, înafară de Cronicile frumoasei luptătoare Damo s-au terminat frumos. Dar bănuiesc că nu sfârșitul contează, ci povestea în sine, nu?
Așa că voi începe cu Damo, fiind primul la care m-am uitat și despre care am mai scris și acum mult mult timp aici (prostii, ce pisici!). Și aici citiți informații pentru că, dintr-o dată, m-a cuprins o lene teribilă.
Boys over flowers. Varianta coreană, cu toate că am văzut-o și pe cea japoneză. Interesant cum aceeași... poveste are mai multe versiuni. Variante. Avem animeul, varianta japoneză (plus un film ca și continuare), coreeană, taiwandeză și chineză.
În mare parte este vorba de o tipă săracă care are ocazia să învețe la cea mai de fițe ș.a. școală. Acolo întâlnește 4 băieți „cei mai cei”. Și totul se complică într-un fel armonios. Aici povestea sau ceva asemănător.
The Secret Garden. E serialul care este difuzat în momentul de față pe EuforiaTV. Foarte drăguț și frumos de urmărit cum evoluează relație dintre Gil Ra Im si tipul ăla. Aici o idee. E drama la care am plâns și râs cel mai mult. E dulce.
Șiiii You're beautiful care a fost minunat și m-a făcut să râd de la primul episod. Dă click Aici.

În concluzie: serialele coreene prind la public. Sunt dulci ca basmele, amuzante ca *ceva incredibil de amuzant*, dramatice ca *ceva dramatic*. Fără sex și alte lucruri pe care le vezi acum la TV. Se pare că TVR1 au făcut o treabă bună cu difuzarea lor. Primul țin minte că a fost Giuvaierul palatului. M-am uitat și eu la o parte din el, a fost drăguț. Dar cele patru de mai sus mi-au plăcut cel mai mult, până acum.

Știu că avusesem în minte să scriu un roman întreg despre fiecare în parte, fiecare povestioară și chichiță. Într-un fel, m-am trezit fără pic de inspirație. Tot ce vroiam era să împart cu voi o parte din entusiamul meu vis a vis de chestiuțele de mai sus.

Așam, vă las cu o melodia frumoasă că versuri la fel de frumoase și un „La mulți ani România!” Acum mă duc să mai caut seriale de vizionat. >:)