sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Draga zi de sambata,

În cele din urmă mi-am pus lenea pe pauză și am revenit puțintel. Șii, după cum se poate observa din sadica dată de azi, sfânta vacanță e pe sfârșite.
Așam, ca seriale coreene văzute mai avem Playfull Kiss, Dream Hight, Beethoven Virus, Bad guy, I am Sam șiii acum The greatest love. Seriale necoreene văzute sau în curs de urmărire: Toate de până acum plus Nikita și o porție din Grimm. 
Revenind la alte aberații, a trecut prea rapid vacanța asta. Șiiii mai e și faptul că e cam mijlocul lui ianuarie și încă nu a nins. Nu-mi pare bine dar nici rău.
Încă ceva. Știți chestiuțele alea care umblau mereu pe facebook și altele? Gen ”If you love someone, set them free. If they come back they're yours; if they don't they never were." Nu le-am luat vreodată în serios. Dar acum îmi dau seama și eu, cât de adevărat este. Tocmai din cauză că, fără să observ, am procedat de multe ori în felul acesta. Și s-au întors. Și, în prostia mea pură, din nou, fără pic de intenție, am repetat faza. Și s-au întors. Și de când am realizat asta, am jurat să nu mă mai îndoiesc vreodată de acele persoane. Și mă simt bine. 

Revin mâine, poimâine cu ceva mai consistent. Până atunci o melodie drăguță ca să ne/vă/îmi țină de cald.


11 comentarii:

  1. Ai dreptate , vacanta chiar a trecut rapid ...

    RăspundețiȘtergere
  2. vioreld, vacantele mereu trec prea rapid :(
    Raki, o sa ninga, candva, curand... ^.^

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce ma bucur ca ai postat si tu ceva luna asta:x. Credeam ca n-o sa postezi deloc..:-<.
    Sa stii ca vacanta a trecut repede.
    Pfff, eu vreau sa ninga. Desi nu-mi place zapada ( bulgarelile trantele care vin odata cu ea ) vreau sa ninga ca sa ma dau cu sania, macar o data.

    RăspundețiȘtergere
  4. citatele alea din pozele de pe fb.. au atata adevar in ele, incat uneori doare:(
    bine ai revenit.
    nu mai fa pauze asa lungi, ca ne bagi in sperieti.

    RăspundețiȘtergere
  5. A trecut maine, poimaine si nu am primit postarea aceea mai consistenta :-<

    RăspundețiȘtergere
  6. Aici, eu, gata, prezent! Maine...
    Alexa, uita ca ninge acum o gramada in Buculesti. Si... de postat in seara asta sau maine, ca am un progam la naibii de incarcat.
    pinguu, ai dreptate si multam :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Off...păcat că postezi mai rar pe aici....

    RăspundețiȘtergere
  8. Eh... o sa-mi revin eu ;)) merci oricum :)

    RăspundețiȘtergere
  9. hmm :-? ...acum poti sa mai zici ca nu ninge? :)) ...eu una m-am c-am saturat de atata zapada X_X ...si cred ,ca nu sunt singura :))

    RăspundețiȘtergere

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis