sâmbătă, 31 martie 2012

Copchil

Totuși...

Pe vremea când eram mai mică (adică întotdeauna) și mă uitam la un film/desen animat/orice aberație de genul ăsta ce-mi plăcea... Nu m-am imaginat niciodată că aș fi personajul principal X. Nu vroiam să fiu Xulescu ăla, vroiam să fiu Ada care se bagă ca musca-n lapte în poveste, îi spune lui Y ceea ce X ar fi trebuit să-i spună de mult, salvează lumea în timp ce presupușii super eroi își fac de cap la o întâlnire aranjată de moi și gata - poveste închiată cu bine înainte de a se termina primul episod.


Asta pentru că nu știam despre ce să scriu.



7 comentarii:

  1. Mie mi-a placut cum ai gandit atunci si poate ca si acum gandesti la fel. Eu eram neutru, insa uneori imi doream sa-l avertizez pe X de ce vrea sa-i faca Y. :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie mi-a placut cum ai gandit atunci si poate ca si acum gandesti la fel. Eu eram neutru, insa uneori imi doream sa-l avertizez pe X de ce vrea sa-i faca Y. :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Cam gandesc la fel, in fond unele lucruri nu se schimba niciodata :D Suna bine, ca un fel de spion :>:))

    RăspundețiȘtergere
  4. X,Y? X-ul şi Y-ul ăla dintr-a 8a?
    Oook, deci m-am gândit să trec şi eu pe aici să-ţi citesc minunaţiile, şi cum era cea mai scurtă postare mi-a trezit interesul *hihi*.
    Sooo...adol melodia, e melodia pe care boceam atunci, ştii tu când ne-am întâlnit întâmplător la tramvai şi eu eram cu moralu la pământ, remember? P.S. succes cu salvatul lumii!

    RăspundețiȘtergere
  5. Minamy, X-ul si Y-ul aia siii nu numai. :)
    Apreciez gestu :)) Merciii si si si aiurrea.

    RăspundețiȘtergere

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis