joi, 6 septembrie 2012

Dor

Mi-e dor de simplitate, de lejeritatea aceea aparte cu care obișnuiam să-mi aștern gândurile pe hârtie. Mi-e dor să fiu eu, să nu-mi pese de părerile omulețiilor sau, cel puțin, să ignor faptul că îmi pasă. 
Mi-e dor de primăvară, de speranța și parfumul primăverii, mi-e dor de zâmbete și râsete, mi-e dor de prietenie.
Mi-e dor de trecutul trecut care este atât de vechi acum, încât nici nu mi-l mai amintesc. E doar vag, ca pe un vis frumos și prea simplu. Ei bine, lucrurile bune nu țin. Am renunțat să mai mă agăț de firișoare al naibii de subțiri, am renunțat să mai cred în finaluri fericite. Dar mi-e dor.

 Am obosit. Și știu cât de stupid pare. Știu că totul o să treacă în timp, că peste ani mă voi afla aici și voi râde de propria-mi prostie. Dar până atunci va trebuii să trăiesc în ea și să sper că, într-o zi, voi reușii să ajung la suprafață.

6 comentarii:

  1. Cu totii avem astfel de momente.Conteaza sa trecem cat mai usor peste ele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dorul e pentru oamenii slabi . Vrei primavara? Ia-ti o geaca pe tine , iesi in strada si miroase primavara ! Si ce daca e toamna si totul amorteste ? Ai o inima atat de frumoasa ca ai putea trezi toata natura la viata ! Sper ca nu m-ai uitat :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum as putea sa te uit? Iti devorez blogul ca pe dulciuri. :))
      Multumesc mult, chiar m-ai emotionat. :">

      Ștergere
  3. eu nu ma inteleg bine cu dorul asta:))

    RăspundețiȘtergere