Gânduri simple

Vreau să dau formă unei lumi noi și inedite, vreau să pictez cu niște culori total greșite o carte de colorat, vreau să nu respect liniile, să nu respect logica și, în final, să văd o capodoperă. Și, ca la o vârstă fragedă, să-mi apreciez arta dincolo de cuvinte, să fiu atât de mândră de perfecțiunea imperfectă încât, orice ar zice sau ar face cineva, nimic să nu-mi oprească zâmbetul. Și să alerg cu aceleași picioare stângi, să mă împiedic, să mă trezesc instant pe jos și să râd. Să râd de propria-mi adorabilitate și să mă ridic, scuturându-mi praful de pe haine, să continui să alerg spre un infinit de alte banalități strălucitoare.

Hmmm... 

Hai să zburăm. Să zburăm undeva departe, undeva unde nimeni să nu ne mai poată rănii, într-un loc în care nici noi nu ne putem rănii. Ce zici de un spital de nebuni? Hai să mergem cu toții într-un spital de nebuni plin numai cu noi în care timpul e diferit, în care noi suntem diferiți, în care suntem niște liberi prizonieri, cu libere minți și mâini care trec prin cămașa de forță ca prin magie. Și toți să fim constante, să fim forțați să ne petrecem eternitatea proprie împreună, doar noi, într-o simbioză al naibii de perfectă. Să avem privilegiul de a ne putea plictisii unul de altul.

Să facem tablouri din desenele colorate necorespunzător, din arta noastră neînțeleasă, să le atârnăm de pereți, să le desenăm pe pereți. Să treacă secundele, minutele, orele, într-un univers nou, personal, comod, simplu și complex.