joi, 10 ianuarie 2013

Ganduri(lețe)

What part of your memory is selective and tens to forget?
  Nu știu în ce măsură sunt patetică sau nu. Într-un fel sunt. Și în alt fel sunt atât de entuziasmată. Și, într-un al treilea fel, nu contează.
  Omuleți. Plouă. Ninge. La la la. Probă de microfon. Trebuie să scriu ceva azi, dar nu știu ce. 
Știați că e afară e frig? Eu îmi aștept primăvara. Mi-e dor de primăvară și o aștept. Și... oare o sa fie bine? Oare primăvara asta, după toată amorțeala iernii, o să fie bine? Nu, nu cred c-o să fie. Da, da, sunt pesimistă  sau oricum, dar eu cred că sunt mai mult realistă. Deci, nu cred c-o să fie bine. Nu cred că o să mai fie bine. 
  Șiii nu vreau să înceapă școala. Vreau să fie vacanță. Veșnic! Sincer. Nu mi-e dor nici de profesori, nici de colegi, cu atât mai puțin de teme, teste, ascultări, stresul ăla continuu. Și mai și e început de semestru.
  Să fiu sinceră, ceva vreme am crezut că m-am maturizat și eu, așa puțin, în cele din urmă. Adică nu neapărat maturizat, dar evoluat. Daaaar nu. Dacă azi sunt pusă într-o situație asemănătoare cu una din clasa a șaptea, spre exemplu, o să procedez fix la fel de tâmpit și greșit. O să mă joc ca un copil mic-micuț, chiar dacă mi se permite asta sau nu. Și nu știu în ce măsură este trist sau nu.
  Pe de altă parte, m-am maturizat. Sufletește vorbind. Sau literar. M-am maturizat, adică involuat. Am început să citesc din ce în ce mai puțin. Și... să scriu din ce în ce mai sec. Acum multă, multă vreme, aveam postări mai lungi, mai din inimă și cu inimă. Banale, stupide, copilărești. Sincere. Acum ori sunt incapabilă de asta, ori... ori sunt incapabilă de asta. Deci altădată, nu? Pentru că îmi doresc așa de mult să scriu despre fiecare trăire. Dar ceva mă reține și îmi vine să mă dau cu capul de pereți. De la postări kilometrice am ajuns la unele scurte și inexpresive, scrise doar ca să fie scrise. Sau cel puțin așa mi se pare. 
  A te da cu capul de pereți. Poți să o faci în fața tuturor, în plină zi, sau poți să o faci departe de toți, să nu afle, să îi minți frumos. Cică oamenii nu suportă să fie mințiți. Și da, nu suportă. Chestii cu încredere și altele. Dar în adâncul sufletului, undeva, loc în care nici ei nu conștietizează, speră la cea mai bună și frumoasă minciună. Nu degeaba te cred atât de ușor, nu?
  Să-mi urmez visele? Nu, merci. Până și pacea mondială pare mai ușoară. 
Nu știam ce să scriu. Așa că am scris ce pot.  Pa. :)

6 comentarii:

  1. Nu cred ca ai involuat pentru ca te-ai maturizat sufleteste:P.Poate asta e ceva benefic pentru tine, plus ca postarile tale sunt la fel de interesante :P.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da..e frigut afara si nu , nu vreau sub nici o forma sa inceapa scoala..ma ingrozeste de-a dreptul gandul . Dar hei , stii , poate ca odata cu primavara va inflorii in tine ceva si te va face sa fii iar ceea ce ai fost . Gandeste-te , se poate si mai rau de atat si da , se poate si mai bine..probabil e nevoie de rabdare..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca de obicei, comentariile tale aduc primavara. Stiu, suna siropos. Fac si eu ce pot:)) Multam

      Ștergere
  3. Ai scris ce ai simtit si asta este bine decat deloc, mai bine mai putin si mai des. O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere