nu știu.

Oamenii sunt ipocriți și falși. Toți. Și eu m-am obișnuit cu asta. Dar voi v-ați obișnuit cu voi? Dacă nu, atunci încă mai e timp pentru o schimbare. Dacă da, atunci e nevoie neapărat de o schimbare, doar ai ajuns să fi fals și cu tine însuți. Oricum ar fi, schimbarea e bine-venită. Oricum ar fi, schimbarea aceasta nu se va întâmpla. Așa că o să rămânem la idei filozofice de doi bani, incomplete, vom visa în continuare la o lume mai bună, îi vom înjura pe cei pe care-i considerăm vinovați pentru toate relele, fără să venim cu o soluție, chiar și ipotetică, și fără să mai vedem lucrurile bune care ne înconjoară. Doar suntem oameni, nu?

M-aș scrie în scumpul meu jurnal, în caiețelul meu micuț cu spirală, dar nu mai există. Așa că o să fac acest lucru aici. În fond, nu am nimic de ascuns. Nici o crimă. Încă.
Și totuși de ce? De ce, de ce? De ce continui mereu să mă întreb de ce?
De ce păsările zboară? De ce e cerul albastru? (ha, eu știu de ce e cerul albastru!) De ce e soare? De ce e ploaie? De ce ziua e zi și noapte e noapte? De ce timpul este în halul ăsta de relativ? De ce nu este suficientă iubirea? De ce azi? De ce nu mâine? De ce nu pot da timpul înapoi sau înainte? De ce mere, de ce pere? De ce?
Nu știu.
Ok, încep mâine. Poate... mă trezesc mâine...
Pentru că, știi, e aceeași chestie. Așa că mâine îmi voi lua cu siguranță viitorul înapoi. Dar și mâine o să existe un mâine.
Pentru că azi... sunt depășită. Azi nu știu. Poate mâine o să știu.