luni, 25 martie 2013

Ș'acum ce?

Nu știu, sunt aici. Iar. În colțișorul meu micuț, în ținutul meu fericit, în basmul meu urban. Sunt aici. Și e frustrant, multe lucruri sunt frustrante, multe, poate prea multe. Dar, ca de obicei, soarele va continua să răsară, indiferent de obiecțiile mele.
Mi-aș dorii, aș visa, poate aș și schimba. Aș face ceva, cu siguranță. Dacă aș putea. Sau dacă aș vrea îndeajuns de mult încât să pot.
Și când inima mi-e frântă, ce e de făcut? Ce pastilă trebuie luată? Ce butonaș trebuie apăsat? Ce cuvinte, ce acțiuni? Nu, iubire, nu. Nu e suficient. Vreau mai mult. Mereu o să vreau mai mult.
Știu, și mie îmi pare rău pentru tine. Dar sunt egoistă și sunt fată. Sau ceva asemănător. Oricum, voi fi veșnic nemulțumită și nici o acțiune, oricât de strălucitoare ar fi ea, nu te-ar putea ajuta să răzbați victorios. Să-ți dai viața pentru mine? Meh, se poate și mai bine. 
În concluzie, inimioara mea de piatră, frântă sau nefrântă, dar, cu siguranță, deloc sensibilizată, va continua să ceară mai mult și mai mult. Până când? Până când o să te saturi și tu. 
Sunt în continuare sceptică. Și, ei bine, sunt și teribil de pesimistă. Da, uite, în final recunosc că realismul meu tinde ușor spre pesimism. Doar doar ușor. Poate din această cauză nu am încredere în nimeni și nimic. Pentru că sunt pesimistă. Poate...
Poate am doar nevoie de portița mea de scăpare. Funia mea. Scara mea. Ceva, acolo. 
Altceva? Îmi aștept vacanța. Curând, destul de curând. E primăvară, așa că face așteptarea a fi mai suportabilă. Și, în săptămâna aia „altfel” o să fie... cu siguranță, ceva. Sper doar să fie frumos afară, măcar atunci. 
Cică mâine ninge. Cică mâine nu merg la școală. Nu mă deranjează. Chiar deloc.
Acum o să mă retrag frumușel să-mi fac unghiile cu aceeași ojă pe care am folosit-o acum două săptămâni și care-mi șade în continuare intactă. Singurul factor distructiv e faptul că... deh, unghiuțele mai cresc. Dar pentru mine e di'ta mai minunea să-mi reziste o ojă mai mult de o zi - două. Nu de alta, dar am obiceiul de a-mi înfige scumpele mele unghiuțe în orice prind. Unghiuțele și dințișorii. Ce pot să spun, sunt un canibal mai primitiv, de fel.

Nope, nimic coerent. Poate mâine. Nu am timp. Da, da, știu, timpul - eterna problemă. Și tot nu e ca și cum mi-ar simții cineva lipsa. ;;)

2 comentarii:

  1. Fara scoalaaaaaaaaaaaaaaaa:D:D:D:D:D!!!! Avem cea mai tare zi maine :D:D:D. Cred ca persoana in care iti infigi unghiile e foarte fericita;)). Succes cu blogul si nu facem scoala:D.

    RăspundețiȘtergere

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis