4

Oare câte lumi pot fi create cu tine, o foaie și un stilou?

O infinitate.

33 de minute. Sau o intamplare din viata unui adolescent. Sau asteptarea.

  Au trecut patru minute și tot nu mi-a răspuns la mesaj. Acum sunt cinci. Cinci minute de când nu mi-a răspuns la mesaj. I hate this. I hate that too.

  Ok. Începem. Cu începutul. Începutul sfârșitului. Începem cu începutul sfârșitului. Terminăm cu începutul sfârșitului. Al naibii timp!

  Șase minute.

  Bate vântul afară. O pagină de ziar de pe jos se tot îndepărtează de raza mea vizuală. Și acum a dispărut de tot. Deci, ori fuge de mine, ori bate vântul afară.

  Șapte minute. Șapte! Pisici!

  Opt.

  Tușesc. Cred că am răcit. Sau nu mi-a trecut răceala aia. Oare... Vai, nouă minute!

  Când se fac zece, închid telefonul. Și Yahoo Messenger-ul. Da, asta o să fac.

  Zece. Ok. Ok, ok.

  Libertate.

  Bun, acum să vedem ce să facem. Oh, închidem și Google Chrome-ul. În fond, nu avem despre ce scrie. Așa că ies, după ce am scris ceva ce, probabil, oricum o să-l șterg. Ok. Pa, pa.

  Unsprezece minute.
   ...

  Notificare de la un joc. Aproape mi-a sărit inima. Poate ar trebuii măcar să-l pun pe silențios. Pe telefon. Îl închid la douăzeci.

  Douăsprezece minute.

  Cu ocazia asta am reînvățat și cum se scriu numerele în litere.

  Treisprezece. Număr cu ghinion. Sau ceva de genul.

  Paisprezece. De ce mai scriu acum, aici? Da, cred că vreau doar să-mi ocup timpul. Cumva. Cu ceva. Ce melodie veche!

  Cincisprezece. Continui să-mi verific telefonul. Da, volumul e dat la maxim, în caz că aș putea să nu aud.

  Șaisprezece. Poate am primit mesaj dar nu mi-am dat seama? Stai să mă mai uit o dată. Nu, încă nu am primit nimic.

  Șaptesprezece. Poate am primit dar l-am șters din greșeală. Există o șansă, nu? Oare să-l sun? Nu, după o să creadă că sunt disperată. Așa încă mai am ocazia să-i spun că vroiam să trimit mesajul unei prietene.

  Optsprezece. L-aș putea suna și aș putea să-l întreb ceva, orice. Nu e problema. Dar dacă nu răspunde?

  Nouăsprezece minute și nimic? Pe bune? Cât de masochist să fie să îndrăznească să facă o asemenea atrocitate?

  Douăzeci. Sadic. Cu siguranță sadic.

  Douăzeci și unu. De douăzeci și una de minute eu stau și aștept. Chiar ar trebuii să fac ceva mai folositor cu viața mea.

  Bine, renunț. E prea... prea xyz pentru mine. Demisionez. Serios.

  Douăzeci și doi.

  Douăzeci și trei.

  Douăzeci și patru.

  Dacă ar fi fost o problemă de viață și de moarte?

  Douăzeci și cinci.

  Ar trebuii să-l dau în judecată. Sau ceva. Vai, urăsc asta!

  Douăzeci și șase. Dacă chiar este o problemă de viață și de moarte? Poate l-a călcat mașina. Să-l sun?

  Douăzeci și șapte. Deja sunt prea multe rânduri scrise. O să-l cert. Rău.

  Douăzeci și opt. Ok. Îl sun. Acum... Vai, ce-mi bate inima!

  Ok, nu pot acum. Puțin mai târziu.

  Douăzeci și nouă.

  Treizeci. TREIZECI DE MINUTE!

  Treizeci și unu. Sun. Acum!

  A fost un „Țrrr” scurt. Am închis. A intrat pe net. Cică are un motiv bun. M-am calmat. Să ascultăm motivul.

  Merci, pa pa.

  Nici măcar nu-i pasă. Nici măcar nu i-a păsat. Nici nu s-a gândit la o scuză înainte. A băgat una. A văzut că nu merge. A băgat alta. Frumos.

  I hate everything about you.