luni, 22 aprilie 2013

Jos. Ada. Sus.

  Nu știu ce să fac sau să simt. Nu știu, cred că sunt indecisă.  Cam ca de obicei. Cred că e ceva. Cred că simt. Vai, insensibilă de mine! Să simt?! Eu?? Doamne! De ce?
Îmi este mult mai ușor să scriu la calculator decât de mână. Mai rapid. Mai ușor să șterg, să rescriu. Să mă rescriu. Mai ușor să gândesc. Mai ușor să... fiu eu.
  Nu, îmi plăcea așa de mult să-mi scriu în jurnal. În jurnalul meu frumos. Dar m-am oprit din scris. M-am oprit pentru că eram speriată. Speriată de bombe. Incapabilă să mă accept așa cum sunt. Având în vedere că m-am ascuns mereu după o mască... cum aș putea să ies la iveală, așa, direct, să spulber... mitul? Așteptările? Nu mai vroiam sa scriu. Nu vroiam să fie adevărat. Așa am considerat eu că nu ar face parte din poveste. Dacă nu aș fi scris, nu ar fi fost real. Nu ar fi trebuit să mă confrunt cu realitatea. 
  Și, cumva, a funcționat. Pentru un timp.
  Vrei sa știi un secret? Sunt o fata. O adolescentă. O persoană indecisă care nu știe ce vrea cu adevărat, care e flatată foarte ușor, care visează înainte de culcare la tot felul de scenarii de basm, care caută fericirea din prea multele filme. Nu știu ce vreau. Niciodată nu am știut. M-am mințit singură, în ultima vreme, atâta tot. Am tot 13 ani. În interior. Sunt tot o fetiță mică și speriată. De viitor, de trecut. Mai ales de prezent. 
  De fapt, pot să trec peste asta. Adică pe lângă asta. Pot să ignor. Pot sa zâmbesc în continuare. Aparent. Aparență. Sau nu numai.
  Dar apoi urmează consecințele:
  Să nu mai scriu în jurnalul meu micuț cu spirală.
  Să îmi fie frica să visez cu ochii deschiși.
  Să îmi fie frică să visez cu ochii închiși, noaptea.
  Să îmi fie frică să dorm.
  Să îmi fie frică de mine.
  Să nu mai am ce scrie pe blog.
  Să nu mai am ce muzică asculta.
  Să nu mai am cu cine vorbii. Sau ce vorbii.
  Consecințe.
  Deci da, nu știu. Am o inimă. Am două inimi. Am câte inimi se poate. Colectez inimi, le devorez. Ca inima mea să rămână intactă. Iar într-o zi să nu-mi dau seama care e inima mea. Sau dacă mai e acolo.
  Nu, exagerez. Am văzut doar un episod melodramatic dintr-un serial. Și cred ca m-a afectat. Puțin.
  Doar că m-am schimbat. Faptul că sunt eu, faptul că nu ma voi schimba niciodată așa cum ar trebuii și că voi continua să repet greșelile trecutului, asta m-a schimbat. Mi-a schimbat sufletul starea generală de spirit.
  Nu, nu o sa mai fac aceleași greșeli. Nu știu ce o sa fac. Doar că într-o zi, voi trece și eu peste. Într-o zi totul va fi bine.
  E ciudat cum totul e deja bine, dar nu mi poate fi bine din cauză că am fost o persoană groaznică. E ciudat.
  E atât de ciudat. Aș putea presupune... că nu mai scriu în jurnal (știu, am repetat de prea multe ori asta) pentru că mi s-a terminat caietul și nu vreau să încep unul nou; că mi-e frică să visez cu ochii deschiși tocmai pentru că visele-mi sunt realitate; că mi-e frică să visez noaptea că nu aș putea să visez mai frumos de atât (sau că mi-e frică să nu mă trezesc din ceva ce pare un vis prea frumos); că mi-e frică să dorm pentru că nu vreau să pierd momentele speciale din cauza somnului; ca mi-e frică de mine pentru că... nu știu; că nu am ce scrie pe blog pentru că e doar o perioadă micuță; nu mai am ce muzică asculta pentru că nu am dat peste prea multă muzică nouă; nu mai am cu cine vorbii/ce vorbii pentru că... consecințe.
  Sunt bine, aveam nevoie de asta. De puțină exteriorizare. De puțină Ada. De mine.

5 comentarii:

  1. Sper sa poti sa treci peste aceasta perioada in care esti si primesti ajutorul persoanelor de langa tine. Succes mult adda:).

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca ai un loc unde te poti exterioriza si simti Ada pentru o vreme. Starea aceasta pe care o simti este una foarte grea de trecut peste , ai nevoie de persoane dragi tie care sa iti fie alaturi si sa te sprijine si totul o sa fie bine:). "De la anonimul tau fidel"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce nu m-as putea simtii Ada mereu, totusi? Merci anonimule fidel, stiu ca ma pot baza pe tine daca e ceva:)

      Ștergere
  3. Îmi place foarte mult cum scrii. Ce scrii. Cred că e prima dată când îţi las comentariu. Îmi pare rău că nu am făcut-o până acum- Îţi citesc posturile. Toate
    Când îţi citesc posturile, îmi amintesc de cum scriam şi eu la început pe blog.
    Îmi place.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult mult mult, foarte mult. Nu ma asteptam la asta. Si eu iti urmaresc blogul, ti-l citesc cand am timp si imi place tare mult. Oricum, multumesc mult. Mi-au facut seara mai frumoasa :)

      Ștergere