vineri, 5 aprilie 2013

Super-copiluțu'

  Când eram mică-micuță făceam anumite descoperiri esențiale pentru supraviețuirea mea în jungla bine-cunoscută și ca grădinița sau școala. Deci da, când nu puteam să-mi suflu nasul singură și cam până prin clasa a patra, să zicem, eu îmi notam în memoria mea teribil de selectivă anumite observații. Unele se mai aplică și azi, altele nu. 
  Prima despre care voi vorbii, nu sunt sigură dacă mai e valabilă acum, dar era destul de folositoare când eram la grădiniță și mai făceam câte o prostiuță. Întâmplarea care se află la bază este destul de stupidă: eram sub o masă, nu știu de căutam acolo, mă jucam cu o altă fetiță. Și, cumva, din vina mea, partenera mea de joacă s-a lovit la cap. Așa că m-am prefăcut că m-am lovit și eu. Ca să nu se supere atât de tare. Ca să mă ierte mai repede. Și acum că am scris asta, am realizat cât de stupidă a fost acțiunea mea. Și totuși, chiar și într-un grup de oameni ce depășesc vârsta de cinci ani, nu-i așa că ești acceptat mai ușor dacă ești și tu lovit, la fel ca restul? Se crează o oarecare înțelegere, solidaritate, ceva. În schimb, dacă ești bine-merci apare invidia. Iar dacă tu ești motivul pentru care X nu e la fel de ok ca și tine, apoi chiar ura sau alte sentimente negative.
  Știu, am scris mult la prima chestie. Speram să-mi ia mai puțin în total, dar fie și așa.
  A doua micuță întâmplare la care mă gândeam eu aseară a fost tot pe la grădiniță. Stăteam frumos, la măsuța mea, cu, presupun, alți trei copiluți și am rămas singurei pentru câteva minute foarte scurte, dar care păreau mai multe atunci. Și na, ne jucam noi și vorbeam și altele. Și apare educatoarea. Și cineva spune că nu-știu-cine a făcut gălăgie. Și acel nu-știu-cine spune că și eu am făcut. Și am fost întrebată dacă e adevărat. Și eu, cu ochișorii mei drăguți și nevinovați am spus, evident, că nu. Și am fost crezută. Sau cel puțin, nu am fost acuzată. Pentru că era cuvântul meu împotriva cuvântului altuia. Fără dovezi, fără nimic. Atunci am învățat că chestiuțele verbale nu pot fi dovedite. Că nu poți fi acuzat pe baza lor. Da, sigur, poate oricând să fie sămânța îndoielii, dar nimic mai mult. Iar asta e de-a dreptul evident acum, dar atunci nu era. Iar, pe baza acestei reguli, dacă vreau să vorbesc ceva cu X și ca nimeni să nu afle, să fiu sigură că nimeni nu spune nimănui, să nu aibă dovezi și să am posibilitatea de a infirma cele spuse, o fac verbal, face to face, în nici un caz pe mess, la telefon sau prin bilețele. 
  A treia super-duber-descoperire din lista aceasta a venit mai târziu, când deja eram undeva prin clasele I-IV.  Eu și o colegă aflasem amândouă niște chestiuțe banale una despre cealaltă. Că eu făcusem o boacănă, dar și că ea făcuse una. Important era un anumit Y și faptul că amândouă hotărâsem că-i vom spune chestiile alea. Ceea ce nu știa ea era ceva ce știam eu: primul are avantajul. Așa că doar am fost prima, fără să denaturez adevărul, spunând totul așa cum trebuie. Dar am avut avantajul că am fost prima, că am pregătit respectiva persoană, că mi-am recunoscut faptele (gen greșeala recunoscută e pe jumătate iertată) și că... nu știu sigur. Adică acum nu-mi pot da seama de ce anume a fost mai bine pentru mine că am pârât prima. Dar a fost mai bine. Și apoi, în timp, am observat că, tot pe baza acestei idei, am învățat că se aplică și când mărturisești primul dar spui minciuni. Vei fi crezut mai mult. Mai bine.
  Poate va urma și o parte a II-a. Ideea era următoarea: eram teribil de diabolică și ușor calculată când eram mică. Vroiam să scap basma curată. Nu făceam rău nimănui. Nu? Bine, m-am mai schimbat. Am devenit, cred, mai neglijentă cu aceste aspecte. Am învățat că nu e bine să ieși victorios, dacă îi dai pe alții la fund, ba chiar că e urât. Da, între timp am învățat că ce ție nu-ți place altuia nu-i face. Așa că procedez cum trebuie. Cu excepții scuzabile și copilărești, ba chiar impulsive, de moment.
  Până altădată, vacanță plăcută și la cât mai puțini monstruleți sub pătuț. :)

2 comentarii:

  1. Imi plac amintirile tale din copilarie, seamana foarte mult cu ce faceam si eu prin copilarie, he he presupun ca toti eram niste mici genii malefice. Oricum sper sa faci si o parte a doua:).

    RăspundețiȘtergere

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis