miercuri, 8 mai 2013

5

Oare câte lumi pot fi create cu tine, o foaie și un stilou?
O infinitate.
  Mi-ai scris promisiuni, mi-ai scris povești, mi-ai scris ce-a fost, ce e și ce va putea fi, mi-ai scris de azi, de mâine, mi-ai scris de gânduri, de sentimente, de trăiri, mi-ai scris idei, mi-ai scris și mi-ai scris și nu te-ai oprit din scris...
  Mi-ai scris despre iubire, mi-ai scris cuvinte multe, poate prea multe, mi-ai scris un infinit de pagini, mi-ai scris așa de mult despre iubire. Mi-ai scris o bibliotecă întreagă, mi-ai scris mai multe biblioteci. Mi-ai scris despre iubirea ta, mi-a scris despre iubirea fiecăruia. Mi-ai scris despre iubirea pură, mi-ai scris despre cea față de natură. Mi-ai scris despre mine, chiar. Mi-ai scris și m-am îndrăgostit de acea iubire din povești. Și am ajuns să iubesc totul și pe toți, fără încetare, doar de dragul ei, al iubirii, de dragul cuvintelor tale prea frumos aranjate. Prea impresionante.
  Ș-apoi... mi-ai scris în continuare. Mi-ai scris fără încetare. Mi-ai scris și mi-ai dat și alte chei de la mai multe biblioteci. Prea multe, totuși, cum te așteptai să citesc eu atât de mult?
 Mi-ai scris apoi și despre ură. Scurt, nu ai consumat multă cerneală. Mi-ai scris că urăști ura, că te consumă, că ce rost are să urăști când poți iubii? Că n-are rost, n-are sens, n-are început și încheiere, n-are nimic. Dar mi-ai scris și știai despre ce scrii. Mi-ai scris că ai urât și tu cu toată ființa ta. Mi-ai scris apoi că ai iertat, că ai uitat, că te-ai remodelat. Mi-ai scris, ce m-aș fi făcut? 
  Mi-ai scris, mi-ai scris și mi-ai tot scris. Poate prea mult sau prea puțin. Mi-ai scris cum te uitai pe geam, cum priveai picăturile de ploaie rostogolindu-se agale, mi-ai scris despre încercarea lor zadarnică de a se întrece, mi-ai scris de încercarea ta zadarnică de a ghici care câștigă. Mi-ai scris și că, la un moment dat, te-ai enervat. Știi tu, atunci când ți-ai dat seama că orice altă picătură a căzut mai rapid decât cea desemnată de tine. Mi-ai scris. Ș-atunci te-ai dus afară, în ploaie, te-ai făcut țurțure-n secunda următoare. Mi-ai scris de ce-ai simțit, mi-ai scris. 
  Mi-ai scris odată, mai pe la mijloc, despre durere. Mi-ai scris de faptul c-ai simțit-o, că ți-a invadat simțurile, plămânii, inima, mi-ai scris cum circula prin venele tale numai durere. Atunci n-ai rezistat tentației și mi-ai mai scris, ca paranteză, despre circulația sângelui, mi-ai scris despre cum durerea pleacă din ventricule ca să se întoarcă în atrii, mi-ai scris de inima ta care pompa durere. Și după, generos, ca-ntodeauna, mi-ai scris. Mi-ai scris de cum îți înfigeai unghiile-n carne, de cum țipai mental, în capul tău, de cum sperai, visai și te rugai. Mi-ai scris așa de mult, mi-ai scris. 
  Mi-ai scris și despre fericire. Iar, mult. E bine, totuși. Că-mi scrii de chestiile bune mai mult decât de cele rele. Oh, dar altădată mi-ai scris ceva care suna cam așa: Cine sunt eu, cine ești tu, cine suntem noi, ce știm noi, de unde să știm noi, așa de exact, ce e rău și ce e bine? Eu una nu știu, am teorii, moralitate, ceva acolo. Știi și tu, mi-ai scris și de moralitate, mi-ai scris despre orice. Și revin iar la fericirea ta, la fericirea mea, la fericirea aia, frumoasă, fericită, absolută. Mi-ai scris de fericire. Mi-ai scris și n-ai știut nici tu ce. Mi-ai scris ș-apoi când te-am întrebat nu ai știut ce să-mi zici. Mi-ai scris atâtea infinituri de fericiri și n-ai știut? Nu, nu te cred. Vrei să păstrezi doar pentru tine...
  Mi-ai scris de mine, apoi. Mi-ai scris de cum sunt, mi-ai scris de cum am fost, mi-ai scris de prima ta impresie despre mine, mi-ai scris despre a doua și a treia. Mi-ai scris de mine, cea din viitor, mi-ai scris și mi-ai tot scris. Mi-ai scris chiar și de noi, așa de mult, poate prea mult. Sau prea puțin. Mi-ai scris. Mi-ai scris de voi, mi-ai scris de ei, mi-ai scris de tot ce se putea, mi-ai scris de lună, mi-ai scris de stele, mi-ai scris de vise, flăcări stinse, de nedreptate, de jumătate, de întreg, de așa de multe...
  Și-ți mulțumesc. Așa că după ce-am repetat de-atâtea ori cuvântul dat, ți-am scris și eu. Ca un eseu. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis