joi, 16 mai 2013

Joi

  Iar eu, iar aici, iar și din nou și din nou și încontinuu într-o buclă nesfârșită. Eu, eu, eu și doar eu. Eu și cu sentimentele mele, eu și cu totul. Cu dramele, cu amintirile. Cu fantomele. Da, mai ales cu fantomele.
  Deci... eu cu bagajele mele.
  Nu știu despre voi, dar eu am făcut de când mă știu experimente. Pe mine, pe viața mea. Mereu am întins corzile la maxim, le-am rupt sau doar le-am ciopârțit, le-am stricat sau doar le-am abandonat. Și s-ar zice că am învățat din greșeli. Sau nu. Sincer, nici acum nu știu. Mi-am învățat ceva lecții, dar poate le voi uita. Cam ca lecția de la biologie. Cert e că voi continua să apăs butoanele greșite, să creez explozii colosale, să distrug și să mă distrug. Și apoi să dau viață. Să renasc. Să mă renasc. Să-mi reinventez iar universul. Ținutul fericit.
  Oh, ținutul meu fericit. Unicornii mei. Monstruleții tăi. Ținutul meu fericit....
  Da, ținutul meu fericit cel frumos, colorat și plin de chestiuțe ciudate... s-a schimbat. Nu știu încă cum, nu știu încă cât de ruinat este sau cât de perfect, nu am curajul... să risc să fiu dezamăgită. Sau să risc să fiu încătușată. L-am mai vizitat, continui să o fac, dar nu mă avânt prea departe. Dacă mă pierd? Nu știu, sincer. Sunt doar scuze. Cred că doar nu mai am timp. Serios acum, de unde să mai am timp și de construit alte universuri metaforice, când nu mă pot descurca nici cu cel real?

  Un secret? Îmi place viața. Nu, nu viața mea, viața în general. Doar... mă fascinează. Capacitatea asta nelimitată a omului de a descoperii și a inventa lumi noi sau „euri” noi. Imaginația, creativitatea, infinitul. Uneori e frustrant cum avem atâtea de descoperit și de construit, cum avem atâtea posibilități nelimitate de a face atâtea lucruri minunate (sau nu), dar suntem blocați între patru pereți, într-o rutină.  Suntem blocați dar putem să facem mult mai multe de atât, avem mult mai mult potențial, cu toții, și totuși nu-l putem exploata cum trebuie. Dar nu încetează să mă fascineze. Deloc...

  O să revin. Aveam de gând să mai fac o postare d'aia super-duper-zuper depresivă, să-mi prezint iar starea de spirit, dar mi-am reamintit că eu încerc să trec peste, nu să mă scufund și mai tare. Nu? Așa că, atunci când voi revenii, sper să fie cu o postare optimistă cam ca fotografia super-duper-zuper genială pe care a făcut-o o super-duper-zuper genială Adă/Addă/Adddddddddddddddă. :)

4 comentarii:

  1. Tu esti perfecta asa cum esti , nu e nevoie sa renasti ,trebuie sa fi tu insuti si sa nu te schimbi orice s-ar zice despre tine:). Ia exemplul anonimului tau fidel care este un tip inalt si frumos de 1,92 care se da in spectacol cu fiecare ocazie si nu regreta nimic:). Iti urez succes in continuare Ada, Adda sau Addddddddddddddda :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-ai facut sa rad =)) E a n-a oara cand iti citesc comentariu si rad, iar. :))

      Ștergere
  2. Acele "explozii necontrolate" din noi, le facem pentru ca gresim, dar asta este important: sa invatam din greseli ^_^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si daca nu am gresii (+invatat din greseli) nu am evolua... Si totusi nu m-ar deranja asa tare o mare linistita, fara furtuni si explozii. :)

      Ștergere

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis