Pentru. Foc & culoare.

Despre omuleți, despre marțieni, despre steluțe și despre, da, nominalizații testamentului metaforic, partea I

Pentru toate dățile când ne-am comportat prostește, pentru toate cele în care am fost noi două, nesăbuite și fericite, pentru toată iubirea aia ce părea să fie emanată din toți porii.

Pentru toate glumele, pentru toate completările, pentru înțelegerea și umplerea unui gol ce nici nu știam că e acolo, pentru lucrurile mici ce încă mi le mai amintesc.

Pentru toate zilele când mi-ai ridicat pixul de pe jos, pentru toate glumițelor pe seama ta, pentru tot timpul acordat și pentru că, nu știu, pentru că a fost așa.

Pentru toată naivitatea ta, pentru toate zâmbetele tale, pentru strălucirea din ochii tăi, pentru prietenia ta pe care nici nu mă gândeam că mi-o acorzi.

Pentru restul, da, ceva, câteva lucruri, câteva cuvinte, pentru persoanele care au venit și au plecat când eu eram prea mică ca să-mi dau seama de asta, pentru jucăriile pe care le-am împărțit și frunzele pe care le-am vândut pentru o monedă, pentru lucrurile astea. 

Pentru tine, pentru sentimentul plăcut de siguranță, pentru statornicismul tău, pentru inima ta mare și sufletul tău curat, pentru toate lucrurile pe care le-am învățat de la o prietenă așa de așa. Și, era să uit, nu în ultimul rând, pentru faptul că ești teribil de băgăreață.

    Pentru încă cineva, un om pe care obișnuiam să-l consider bun, pentru toate contrazicerile, pentru toate momentele de neliniște și toate disputele noastre.

Pentru, ei bine, tot. Pentru absolut tot. Pentru toate zilele și nopțile, pentru toate zâmbetele și râsetele, pentru tot ce a fost și ar fi putut fi, pentru, serios, pentru tine.

Pentru profunzimea ta, pentru înțelegerea ta, pentru persoana ta. Pentru multitudinea de zile și telefoane, pentru multitudinea de ore și discuții filosofice, pentru multitudinea de concluzii. Pentru că-mi amintesc de tine și pentru un sincer dor.

Pentru prietenia ta, pentru hanoracul tău galben, pentru modul în care eclipsai soarele cu lumina ta, pentru sinceritatea ta, altruismul tău, momentele când ai fost acolo oricât de tare te-ar fi enervat, pentru tine.

Pentru voi sau pentru tine, pentru distracție, pentru prietenie, pentru râsete și glume prostești, pentru asta, pentru toate lucrurile micuțe și speciale, pentru fericire.

Pentru restul, ca de obicei, pentru întregirea unui tot unitar, pentru momente uimitoare și neașteptate, pentru prezență, pentru absență, pentru trecut și pentru viitor.

 Pentru, și de aici urmează partea grea, pentru... pentru. Oh, serios, de unde mai găsesc eu cuvintele potrivite acum? Frate, ești cea mai tare persoană pe care o cunosc. În doi ani, de când te stresez în fiecare zi, niciodată nu m-am mai simțit așa de confortabil cu cineva. Deci, revenind la tipar, pentru cât m-am putut distra până acum și pentru cât sper să o fac în continuare, pentru toate fundițele din lume pe care aș vrea să ți le dăruiesc, pentru că rimează cu tine, pentru tine.

Pentru, și aici continuă partea grea, pentru cât de sâcâitor ești și ai fost, pentru cât de mult mi-ai fost sacul de box, pentru cât ai fost lângă mine, pentru iubire, *Da, mă, am spus-o!*, pentru prostia ta, pentru prostia amândurora, pentru o oră petrecută chinuindu-te să-mi oprești lacrimile. Pentru asta. Ceva de obiectat? Așa credeam și eu.

Pentru, și aici mi se pare chiar mai greu, pentru tine. Pentru că m-am obișnuit cu tine și pentru că d’aia.

Pentru că ești enervant. Dar ok.

Pentru restul. 

Pentru super-eroul meu cu care vorbeam ore în șir, pentru toate schimburile de amintiri mai mult sau mai puțin dureroase, pentru plângerile pe umărul fiecăruia și pentru ușurare. Și, să nu uităm, pentru sănătatea calculatorului meu.

Pentru un geniu genial, pentru un prieten, pentru amuzament, pentru conversații stupide sau nu, pentru lucruri stupide sau nu. Da, pentru totul ăsta.

Pentru mine.

Aș putea continua, am cu cine continua, dar nu mai știu cum. O să urmeze o parte a doua, la fel de stupidă și la fel de exagerat de personală. Oameni care au venit, au plecat sau vor pleca, oameni care mi-au marcat câtuși de puțin existența, oameni pe care mi amintesc, într-o ordine oarecum cronologică.. Șiii am încercat un oarecare pozitivism. Da, sigur va fi și o parte a doua. Încă mai sunt omuleți pe care nu i-am pomenit.