marți, 23 iulie 2013

Zâmbăreție :)

Mnu. Nici azi, nici mâine. 
Nici săptămâna viitoare. De fapt, niciodată. 
Exact, niciodată!
  Din categoria: texte motivaționale.
  Aș putea să mă plâng în continuare de ce groaznică e viața, de ce groaznică e vara asta, de ce groaznic e totul din jurul meu și ce groaznic mă pot simții. Dar nu are nici un sens, nu-mi rezolvă nici o problemă și, ei bine, e complet de prisos. Aș putea totuși încerca să ignor asta.
  Oricum, știu că nu sunt o persoană bună. Nu pe de-a-ntregul. Dar încerc și eu. Să fiu mai bună. Să-mi depășesc condiția. Să îmi permit să țintesc cât mai sus cu putință, din așa de multe puncte de vedere.

  Știu totuși că, oricât de rău ar fi acum, va venii cu siguranță o vreme și mai rea. Pentru că, na, acum sunt cel mai bine: adolescent prost care nu e nevoie să facă nimic pentru a primii aproape totul, nu are grija zilei de mâine, ș.a. Ehm, restul micuțelor chestiuțe care mai vin pe drum, obstacolele care par al naibii de colosale, dar care, cu trecerea timpului, devin stupide, ele sunt doar niște condimente prea insesizabile pentru cei ce nu sunt protagoniștii respectivei povestioare. 
  Deci, moto-ul meu nu e „Zâmbește, mâine va fi mai bine”, ci „Zâmbește, mâine va fi mai rău” sau „Zâmbește, mâine ar putea să înceapă un adevărat iad în fața căruia dramele de azi ar fii floricele colorate, ar putea să-ți cadă un meteorit pe calculator (da, știu, trist), ai putea să nu mai fi binecuvântat cu cele două picioare de care te plângi mereu că se lovesc de toate, etc. Așa că zâmbește naiba odată!”, „Zâmbește cât ai cu ce s-o faci!”, „Zâmbește, ar putea fi ultima ta ocazia”, etc. 
  Fi fericit. Mereu se poate mai rău. Absolut mereu. Las la imaginația ta ce s-ar putea întâmpla de mii de ori mai rău decât ce se întâmplă acum, cu tine, de te face să nu zâmbești cât poți de tare.
Și acum am dispărut. Mă întorc, iar, după ora-ți de culcare. 

5 comentarii:

  1. E o postare optimista , vesela care te face sa te gandesti de doua ori..dar oamenii nu sunt asa , poate pentru ca nu incearca sa fie , dar.. mna.
    Ai grija de tine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai si tu grija de tine! :* As avea eu de amandoua, dar mna, nu vrei sa vii la mine :(

      Ștergere
  2. http://www.youtube.com/watch?v=iXvkhA2WBQI

    Priveste tot mai sus ,tot mai , tot mai sus , tre sa ajungi tot mai suuuus:).

    RăspundețiȘtergere
  3. Ada, gasesc parti din tine care au disparut. De ce ? (nu ma refer doar la postarea asta).

    Mi-as fi dorit, jur, sa te fi cunoscut mai demult...

    Poate acum eram in Bucuresti :) si totul era diferit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt fix la fel, nu am ramas traumatizata si schimbata pe viata :p

      Ștergere