Era și timpul!

  Ok, treaba stă în felul următor: nu mai am de mult 14-15 ani, nu mai sunt într-atât de naivo-plângăcioaso-melodramatică, trebuie să mă maturizez, măcar în scris. 
  Așa că da, eu voi înceta să mai fiu în modul acesta. Pe blog. 
  Cu toate acestea, nu voi cerși prin stânga și prin dreapta comentarii și vizualizări, nu-mi voi posta blogul pe toate rețelele de socializare ce există, nu voi comenta pe alte bloguri decât dacă am neapărat ceva de zis, nu voi da la schimb alte comentarii sau cum se mai face pe aici traficul de „popularitate”. Și nu, nu am nimic cu metodele astea, doar o lene cronică incredibil de mare. Ca de obicei.
  Blogul, îl voi păstra. După ore, zile, săptămâni de storcit creierașul pentru vreo idee, am ajuns la o concluzie ușor inevitabilă: e blogul meu! Voi păstra structura ultra-colorată a postărilor, doar pentru că ar fi cam aiurea să renunț la cea mai tare idee care mi-a venit în legătură cu design-ul chestiuței ăsteia. Numele? Până găsesc altul mai bun, Strange Song rămâne. 
  Punctul următor: scriu ce am chef, când am chef și pentru că am chef. Da, mi se super-încălzește inimioara când văd că am primit un comentariu. Dar cum cititorii mei nu mai sunt și nici nu o să mai fie, ăsta e un fel de contract prin care clarific asta de la bun început.
  Noi începuturi. Sau nu. Voi încerca, cel puțin.