marți, 5 noiembrie 2013

Despre prefăcătorie și cât de tare-mi place să fac pe deșteapta

V-a fost dor de mine, nu? Asta așa, ca pentru octombrie.
  Toți ne prefacem că suntem ceea ce nu suntem. Toți încercăm să păcălim, să ne păcălim, să fim. Să fim cea mai bună variantă a noastră, aceea care ni se pare mai frumoasă, mai strălucitoare sau mai comodă, mai avantajoasă. Nu e o noutate; eu, tu, noi toți avem mai multe variante ale noastre, mai multe euri. Și nu e o problemă. O linie foarte fină, totuși, între a fi o persoană prefăcută, varianta aia de care toate puștoaicele de 13 ani fug, și a te preface că ești... altfel. O diferență de nuanță. Treaba e că te păcălești și pe tine și ajungi să nu mai știi cine ești. Varianta adolescentină în care fiecare copchil încearcă să se regăsească, să se definească. Și, ca de obicei, mi se pare stupid. O criză de identitate inutilă, bazată pe toane de moment. Cam la fel ca 90% din viață.
  Știu că peste tot sunt oameni care o bagă în „nu suport oamenii prefăcuți”, „nu suport minciuna” și alte ipocrizii de genul ăsta. Na, în opinia mea tembelă, prefăcătoria și minciuna ne stă în sânge, fie că admitem sau observăm asta. 
  Și asta nu e genul de postare în care încerc să-mi justific acțiunile, e genul de postare în care încerc să-mi ocup timpul până mi se încarcă serialul și în care încerc să păstrez nota de atotștiutoare dintotdeauna.
  Doar, știu că nu se mai poartă acum și de mult timp totul s-a dus la vale, dar tot mi se pare mai corect ca măcar atunci când conștientizați, să nu-i criticați pe alții în timp ce nici voi nu sunteți mai buni. Pentru că, pisici, nu știu ce se presupune că suntem învățați, dați totul la o parte și înțelegeți că toți suntem egali, cel puțin dintr-un punct de vedere. Acela că toți suntem oameni, toți suntem predispuși la tot felul de greșeli, la călcat în gropi, și la mai știu eu ce alte lucruri macină oamenii de azi.
  Asta așa, din categoria: eu-s în peștera mea, încă folosesc Yahoo! Messenger și tocmai am descoperit focul, nu sunt comunicativă, îi urăsc pe toți și visez la o nouă ordine mondială.

4 comentarii:

  1. Ai adus in discutia un subiect interesant.Eu cred ca nu toti oamenii sunt prefacuti doar incearca sa arate cum sunt ei de fapt si uneori acest lucru este criticat de altii si astfel ajung sa fie prefacuti si sa nu se mai recunoasca candva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mereu sunt motive. Fie că este critica altora, fie că este propria critică. Și nu am spus că toți sunt prefăcuți, doar că pot fi prefăcuți & (de ex.) vor să pară curajoși când de fapt nu sunt, etc, mere, portocale, am scris de prea multe ori „prefăcuți”, oamenii au mai multe personalități pe care le pun în aplicare în diferite situații, e o altă *cuvântul prea mult repetat mental care a ajuns să mă sâcâie la cap* ar trebui să mă opresc. Byeee

      Ștergere
  2. Da ,cam ai dreptate. Inainte cand eram mici aveam viata ... acum noua generatie se mint ca stiu ce fac,au facebook ..si se dau mari si tari cu "smartphone-urile" lor . Ma mir ca nu ne intreaba.. gen : "Ai facebook? Nu.." , "Ai twitter? Nu .." , "Ai tumblr ? Nu .." , atunci ce ma rog ai ? Viata copchile! Viata ! " Neah ..m-am lasat dusa de val ,dar cam asa e .

    RăspundețiȘtergere

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis