Treaba e că nu mai am pic de timp. Nici pentru mine, nici pentru blog. Nu că ar mai conta, am renunțat de mult la blog. Am renunțat de mult. Deci, timpul, eterna mea problemă.
Așa că hai să ascultăm muzică și să visăm cu ochii deschiși pentru că suntem niște visători inutili. Nu vom schimba lumea, lumea ne va schimba pe noi, așa că hai măcar să visăm la chestii înălțătoare și superbe.
Dragi visători,
O declarație de ură, pentru că, deh, sună mai adorabil decât iubirea. Cel puțin prin perspectiva mea de visătoare clișeică. Eu, mă, eu, eu care mă joc remi/rummi/rummy/rumy/rumi pe telefon în timp ce mă uit la serial și scriu pe blog, eu, care sunt atât de obsedată de propria-mi persoană încât nu ratez nici o șansă să scriu despre mine. Nu cred că voi ajunge vreodată vreo scriitoare în felul ăsta. Nu că aș visa la asta, dar, serios, am și uitat despre ce voiam să scriu.
Ok, încep iar.
Dragi visători,
Visați în continuare. Lumea e oricum prea mare ca să mai conteze, ca să mai viseze. Ca să mai exceleze într-ale sufletului nevoi.
Imi place postarea si sa mai postezi in continuare , blogul asta e prea smecher sa fie lasat balta :).
RăspundețiȘtergereNu-i așa? Asta-mi spun și eu după ce-mi dau seama că nici eu nu am mai trecut pe la el de zile/săptămâni. :)
RăspundețiȘtergereHmm .. nu fa greseala sa te lasi de blog ! Chiar daca trec pe aici cateodata ,din ani in paste ,dar citesc cu atentie ceea ce scrii pentru ca scrii despre lumea noastra genial de plictisitoare si monotona.
RăspundețiȘtergereN-o s-o fac, in cel mai rau caz, pauze :p
Ștergere