 |
| Sau poate că nu vreau să fiu uitată eu. |
Nu pot. Pur și simplu nu pot.
Nu pot să mai scriu pe blog. Sau să mai vreau să scriu pe blog. Iar asta e foarte, foarte rău pentru mine.
Treaba stă în felul următor: Eu sunt obsedată de a nu uita. Obsedată rău. Știi tu, să nu uit că acum doi ani s-a întâmplat nu știu ce și lucrurile au stat nu știu cum și mda, ceva de genu'. Din această cauză aveam și un jurnal, din această cauză încă vreau acest blog, din această cauză am păstrate arhivele de messenger din clasa a 7-a.
Nu vreau să uit. Mi-e frică să uit.
Dar poate, doar poate... eu vreau să uit perioada asta.
Și poate, doar poate, sunt la fel de patetică ca toate puștoaicele alea care pun poze profunde pe Facebook sau tumblr și așteaptă ca cumva totul să se schimbe și nu-știu-care persoană să realizeze nu-știu-care chestie. Sau poate că nu.
O să încerc.
Și mie îmi este teamă să nu uit. Și să fiu uitată.
RăspundețiȘtergereEu spun că amintirile prețioase nu se pierd. Chiar dacă uităm ceva pentru un timp, sigur ne vom aminti iar într-o zi... asta dacă merită. :)
Uneori sunt unele lucruri mici care par nesemnificative, dar pe care ai vrea sa ti le amintesti dupa..
ȘtergereAda, vreau sa te intreb ceva dar vreau sa-mi raspunzi sincer te rog ...atunci eu ti-am zis ce simt pentru tine...si voiam sa te intreb...tu ce simti pentru mine?
RăspundețiȘtergere