joi, 20 noiembrie 2014

„Cele 13 motive” sau „Minciuni” sau „Alt soi de toane”

Nu mă minți! Vorbesc, serios, n-o face!
Din prea multe motive, suficient de multe cât să uit câteva dintre ele sau să le spun într-o „ordine dezordonată”. Dar hai să încercăm totuși.
Minciuna are picioare scurte. Minciunile se află, în final. Iar dacă nu s-a aflat, nu se poate numi minciună. Sau nu a fost suficient de importantă cât să conteze. Nu, tu nu ești mai tare. Și minciuna ta o să se afle, crede-mă, nu e nevoie să-ți supraapreciezi calitățile, crede-mă pe cuvânt.
Numărul unu. Nu am nevoie de asta. Și la naiba, nici tu nu ai nevoie de asta, argument pentru alt număr totuși. Doar, crede-mă pe cuvânt. E mult mai ok să nu spui nimic decât să minți. La naiba, de fapt, decât să mă minți pe mine! Probabil majoritatea oamenilor nu o să recunoască, dar preferă minciunele drăguțe gen „Vai, ce minunat/ă ești!”. Eu (dau pe afară de specială ce sunt *not*) prefer să taci naiba din gură, pentru că nu am nevoie de minciunile tale ca să mă simt mai bine. Iar dacă te pune mâța din vecini să-mi zici o minciună gen „Vai, ce neminunat/ă ești” îți consumi respirații degeaba pentru că asta nu-mi afectează condiția de minunată sau mai puțin minunată. Și nici nu sunt suficient de slabă cât să-mi afecteze încrederea în sine și să plâng într-un colțișor.
Numărul doi. Fac față. Spune-mi adevărul și voi înțelege. Ok, poate în primele cinci minute mă voi enerva sau ceva, dar atât și e muuult mai ok (pentru amândoi, ca să nu spui că sunt egoistă). Ai încredere în mine și în perfecțiunea mea că voi înțelege. Altfel, mă voi simți jignită că nu am fost considerată suficient de $MeChEr@. Și, crede-mă, fac față. Iar apoi, vezi tu, după ce aflu, nu o să mă supere adevărul în sine, ci minciuna. Așa că să nu te prindă Sfânta Mâță că mă minți, lucru inutil, pentru că totul ar fi mult mult mult mai ușor cu adevărul.
Numărul trei. Puțin îmi pasă dacă minți pe restul oamenilor. Adică, mă rog, îmi pasă. Probabil așa o să-mi fac impresia că ești perfect capabil/ă să mă minți și pe mine. Dar asta ține doar de pseudo-paranoia mea. Eu chiar pot să înțeleg chestii. Da, par superficială. La naiba, de fapt sunt superficială. Dar, vezi tu, odată am avut și eu 13 ani și eram așaaa profundă de-mi vine să mă dau cu capul de pereți când îmi amintesc. Deci, ai naiba încredere în cât mă laud pe aici și nu mă minți!

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Minunaților

Mă simt ca într-o capcană. Din care, vezi tu, nu pot să ies, pentru ca întreaga idee a ei e ca eu să fiu prinsă. Și complet incapabilă. Și cum nu o să mă scoată nimeni de aici, va trebui să mă descurc singură, dar o să dureze ceva. Aș putea să ies și să distrug totul în calea mea, e varianta cea mai ușoară. Dar am învățat de când eram mici, din desenele animate: calea cea mai ușoară nu e calea cea mai corectă. Și putem mai mult de atât. Eu. Eu pot mai mult de atât.
Lucrurile sunt bune, apoi rele, apoi iar bune, apoi mai nașpa, apoi găsești o melodie pe care o căutai de mult, apoi vorbești cu cineva și ți se spun chestii drăguțe. Apoi faci mate, apoi nu mai faci, apoi mănânci, dai restart, te plângi și continui să o iei de la capăt. Până când motivele care înainte te făceau să plângi, acum te lasă rece și găsești alte motive pentru care să fii instabil emoțional, pentru că ești om și îți place să-ți faci rău singur. Și o iei de la capăt mereu și mereu și... crești.
Și sunt bine. Gen foarte bine. De-a lungul vieții mele incredibil de lungi și plină de întâmplări minunate (not), am descoperit cât de ușor e să trăiești fără persoanele în lipsa cărora credeai că nu poți să supraviețuiești. Mai contează acum? Nu. Nu mai contează deloc.
A trecut ceva vreme de când nu m-am mai simțit centrul universului meu și nu am mai ținut cont de nimeni altcineva decât de mine. Și e destul de grozav, așa că hai să o păstrăm așa.
Despre abilitățile mele sociale, acestea nu există. Dar e ok, ori o să învățăm să fim și noi @!#$%^&* ca ceilalți, ooooori o să ne doară fix în cot pentru că suntem minunați pe cont propriu. Și poate o să se trezească cineva la fel de sadfghjklkytredsh ca noi ca să ne țină de urât pe lumea cealaltă, și dacă nu, tot minunați suntem.
Acum mă duc la mate. Iar. Arghh!

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis