Filosofi contemporani

  Băi, deci am niște filosofi în clasă, de te doare capul. Nici nu știu ce spun! Aruncă cuvinte la nimereală, profunde, interpretabile, care într-o anumită lumină, dacă ar fi capabili să explice la ce naiba se referă, ar fi destul de mindfuck. Dar ok, individualitate ca esență. Da, ok, la ce te referi? Și aici pauză. Hai, mai aruncă niște concluzii care-ți sună bine la ureche, poate e fix ce vrea profa să audă. Este? Perfect, de aici duce ea discuția și interpretează cum are chef. Nu este? Te contrazice? Minunat, schimbă-ți dintr-o dată părerea și dă-i dreptate. Nu înțelege ce vrei să spui și-ți cere să explici? Mai aruncă niște cuvinte interesante și misterioase, bagă pauze mari în care pare că contempli universul, speră la o minune și vezi ce iese. Dar e ok, scopul ți-e atins: profesoara chiar consideră că ești interesat, ba chiar interesant, poate-ți pune și un 10 pe activitate și poți chiuli de la testul de săptămâna viitoare.

  Nu faci filosofie? Poți aplica treaba asta și la alte materii, de altfel, și în viața de zi cu zi. O să fraierești pe oricine.

  Ce, am zis oricine?

  Nu, mă. Poți să fraierești fraierii sau persoanele care speră prea mult. Folosește strategia de mai sus cu un om puțin mai inteligent și o să râdă de tine cum că cineva te-a păcălit că ești spiritual. Nu o să te afecteze totuși, din moment ce ești capabil să faci asta.

  Nu e nici rău, dar nici bine. E o modalitate, doar.

  Apoi, dacă chiar știi ce spui și poți să-ți expui punctul de vedere, să te explici și să te faci înțeles, atunci jos pălăria. Alt tip de filosof, dar e ok, te accept așa, cu mai puțină ipocrizie și cu convingeri argumentate frumos.

  Vorbește despre ce știi, altfel fac mișto de tine. Eu și restul. Știi, mulți se întreabă dacă se pot scutii de la oră, numai datorită (din cauză, dar eu vreau datorită) prezenței tale simțitoare.

  Meh, dar bănuiesc că și eu fac la fel. Aflăm niște chestii din surse incerte, televizor, vedem o reclamă, un post inspirațional pe Facebook, aflăm de la părinți, ascultăm o conversație, citim o carte/vedem un film care a spus doua cuvinte despre o idee: ne place cum sună? Ne-o însușim. Ce dacă nu știm decât câteva cuvinte despre asta?

  Mă, într-un fel e ok să mai adunăm și ceva cunoștințe. Dar nu așa.

  M-am plictisit, capacitatea mea de exprimare e pe minus, nu știu dacă m-am putut face înțeleasă, nu-mi pasă. Îmi voi da singură un zece, mulțumesc.

La naiba, ce vă place vouă să ieșiți în evidență cu chestii despre care nu știți nimic! La naiba, la naiba, la naiba, hai pa.