vineri, 13 februarie 2015

Not

Nu ești un unicorn, mă! Nu ești. nimic.
  Ce mai faci? Ah, ok. Nu, taci! Vezi tu, nu voiam pe bune un răspuns, întrebam ca să mă aflu în treabă, ca să deschid un subiect, ceva. Duh, trebuia să știi asta! Anyway, eu fac bine. Ascult muzică și   aud primăvara cum o să vină cândva.
Știi ce mă enervează pe mine? Pe lângă cele două mii de alte chestii din univers, care sigur sunt de fapt mai mult de două mii, dar încerc să par și eu plină de curcubeie. 
  Da, deci oamenii. Ăștia mă enervează. Nu mă înțelege greșit (o să mă înțelegi greșit, așteaptă să-mi pese. Nu, Ada, nu face pe dura, scrii pentru că crezi că îi pasă cuiva! Da, Ada, ai dreptate, chiar îi pasă. Ție. Ție îți pasă.), nu vreau să trăiesc într-o peșteră izolată de civilizație. Îmi place cam tot ce înseamnă tehnologie și evoluția pe care au adus-o alți oameni societății și stilului meu de viață. Doar nu mă dau în vânt după un anumit gen de oameni care constituie majoritatea lor. Ceea ce e trist. Ai idee cât de greu dai peste cineva care nu e plin de clișee de doi lei (dar cu care pot schimba clișee de doi lei, dar pe post de glumițe) și cu care pot purta conversații idioate și inteligente? Sau, nu știu, cu un grad de inteligență mai ridicat decât penibil. 
  La naiba, Ada, ești ipocrită! Nu ești tu suficientă cât să ai astfel de pretenții! Pretențiile mele sunt doar la nivel de gusturi. Sau potrivire. Nivelul meu de umor (adică omor) e unul suficient de coplanar, iar capacitățile mele de comunicare sunt destul de respinse de oamenii normali. Pentru că lipsesc cu desăvârșire și am obișnuința asta idioată de a spune ce gândesc (pentru că uneori am senzația că e evident ce gândesc și nu-mi place să mă ascund după nu știu ce mască și să joc nu știu ce rol, ca un ritual antic de alergare în jurul focului, hugabuga, chestii. Nu mai avem cinsprezece ani, putem comunica fără să ne ascundem adevăratele noastre intenții sau gânduri,  pe care o persoană cât de cât inteligentă ar realiza care e de fapt treaba. Iar eu, plină de speranță, SPER ca partenerul meu de conversație random să fie inteligent. Astfel, ipocrita și superficiala de mine riscă să fie respinsă, dacă persoana respectivă e prea proastă, dar există și șansa 1. Respectiva să fie fermecată de mine și de personalitatea mea sau 2. să fugă, pentru că mă depășește și sunt penibilă.) Oricum ai da-o, tot o selecție rămâne. Cui îi pasă că nu o să fie nimeni selectat ever și o să mor cu șaptezeci de pisici? Oamenilor le plac pisicile. Nu?
  Wow, superficială mai sunt! Împușcă-mă acum. În cap. Știi tu, ca să văd lumea printr-o altă aură.
  Ar trebui să fiu mai comunicativă și adorabilă, nu? Da, cred că putem încerca asta. Sau să devenim unicorni. [Eram în tramvai și spusese o tipă necunoscută că urăște oamenii, ca răspuns la aglomerația și înghesuiala care mă făcea să stau într-o poziție incomodă. Și eu, cu o cască în ureche și muzica la maxim, care tocmai se pregătea să înceapă, i-am spus „Bun venit în club!”. După a început să-mi cânte în timpane și nu am auzit răspunsul ei, cu toate că acesta a existat. Dar: 1. Nu intenționam să fac comentariul cu voce tare. Și eu urăsc oamenii, dar nu mă interesează nici măcar oamenii care urăsc oamenii, de fapt, nu suport oamenii care urăsc oamenii, ma scot din sărite cu atitudinea lor superioară (da, treaba evidentă de aici: sunt ca ei, yuck! și) 2. Da, știu că și eu sunt om, din această cauză aș fi vrut să fiu unicorn.  Pretty special. Oh, doamne, trebuia eu să-mi amintesc că fac parte din genul de oameni pe care îi detest pentru că vor să pară așa tari și nu sunt, tocmai pentru că-și influențează gusturile și viața numai ca să fie cool și diferiți, ar trebui să tac, groaznic, Ada, groaznic, unde pisici e pistolul ăla?. 3. Asta cred că e singura conversație pe care am purtat-o vreodată cu o persoană necunoscută și neintrodusă mie de altcineva. Asta în timp ce altă tipă se duce la un cuplu să-l întrebe de unde au luat ăia doi trandafirii albaștrii (btw, mie place). Hai să nu cădeam nici în extrema asta, doar, Ada, schimbă-te naiba!]
  Ada, nu-i așa că dacă dai glas tuturor chestiilor ăstora o să pari mai specială și mai scade din penibilitatea de care te ferești la alți oameni?  Nu-i așa că se duce din culpabilitate? Nu? Bănuiesc că nu, dar tot o fac, ca să fiu specială, bă!

4 comentarii:

  1. Drăguță povestea cu tipa :p. Și o conversație mai lungă decât mă așteptam :)) dar totuși, merge, bănuiesc.

    Foarte multă lume urăște... lumea, dar puțini sunt capabili să recunoască și de ce și să ajungă la un așa nivel de introspecție. Ar fi drăguț, totuși, să spui și chestii faine despre tine. Just saying.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. vai, multumesc. chestie faina despre mine: eu, maa. Just saying

      Ștergere
  2. Toti ne uram , unii pe altii, in special romanii...de unde atata ura, stam sa ne intrebam? De parca am fi animale in loc de oameni..Imi place ce a scris Adi , mare dreptate :) Insa daca toti am gandi altfel (aici ma includ si pe mine si este bine sa constientizam asta), lumea poate nu ar fi atat de sumbra...."ce sa ma lupt eu pentru altii", de parca acel cineva este un zeu...astfel Romania este formata numai din zei dintr-astia lasi.
    Iar legat de trandafirii albastrii , nu mi-e jena sa recunosc: eu sunt tipa, insa nu inteleg un lucru: suntem oameni, nu animale, OAMENI, aceeasi specie, putem comunica intre noi. Daca intalnim in alte tari romani, vorbim cu ei de parca ne stim de 100 de ani si suntem cei mai buni prieteni. (este trist)
    In alta ordine de idei, poate ca ar trebui sa incerci sa comunici fara sa te gandesti la ideea in sine, la ce zice ala sau aia, la cum suna. Fii tu si esti perfecta asa ! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. EA E TIPA CU TRANDAFIRII ALBASTRII, NU VA LASATI PACALITI CA A SCRIS MULT SI E PE ANONIM, EA E, A RECUNOSCUT MAI SUS, ARE VALOARE FATA!
      :*

      Ștergere

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis