luni, 29 februarie 2016

De ce nu vrea Ada o relație

E simplu, poate prea simplu, dar asta nu înseamnă că nu o să răspund la întrebarea pe care nici măcar nu ai pus-o.
Luăm vechile povești, clișee, scuze penibile și le dăm dreptate. După condimentele care dau tot gustul. Și după, vedem noi.
Mai întâi, clișeele: nu sunt pregătită. Serios, nu sunt. Nu am timp, nu am nervii necesari, nu mă simt în stare să fac chestia asta undeva în viitorul apropiat. Nu înseamnă că o să fiu singură pentru eternitate, din păcate. Ci doar pentru moment. De ce din păcate? Parcă e cea mai bună rețetă împotriva suferinței din dragoste, nu crezi? Chiar dacă nu mă consider capabilă de o astfel de chestie, ne păstrăm raționamentul și considerăm că tot există posibilitatea.
Nu e vorba neapărat de apariția dramelor. Chiar dacă asta am repetat oamenilor care mă întrebau. Într-adevăr, apar dramele. Multe drame fără sens și obositoare. Dar ăsta e doar un simptom. Adevărata problemă este și soluția problemelor, drogul, medicamentul, ce te bagă în spital, te îmbolnăvește într-o parte, repară în alta și restul metaforelor de genul acesta.
Să faci pe cineva să devină cea mai importantă persoană pentru tine. Să te bazezi pe ea la bine și la greu, să depinzi complet de aceasta. Emoțional vorbind. Starea ta să depindă de persoana de lângă tine. Să-ți bată inima nebunește și să țopăi, zâmbești toată ziua, după o banală conversație. Sau să te mănânce dubiile, gândurile pe interior și să nu te poți bucura de nimic. Să ai așteptări și să fii dezamăgit. Să se rotească toate gândurile tale în jurul unei singure persoane.
E normal. Când o persoană devine importantă pentru tine, e normal să ai așteptări. Și e la fel de normal să fii dezamăgit. Suntem doar oameni. Și de aici, mici frustrări, mici probleme, chichițe, discuții, răceli netratate care se transformă în drame. Sentimentul ăla groaznic atunci când ai așteptări și ești dezamăgit.
E normal și să se termine.
Urăsc asta. Urăsc dependența asta. Urăsc sentimentul ăsta de apartenență de parcă tocmai ți-ai dat sufletul pe tavă, fără să ai de ales. Așa expus și vulnerabil, așa ușor de rănit și de reparat, totul de o singură persoană.
Nu vreau asta, nu sunt pregătită pentru asta, nu și nu și, crede-mă, nu.
La naiba cu încrederea, încrederea nu e mereu îndreptățită, dar de cele mai multe ori, zdrobită. Și nu e vorba de riscuri pe care nu ți le asumi pentru că nu vrei să fii rănit. E vorba de toată perioada. Inclusiv de început, inclusiv de luna de miere. Chiar dacă totul e bine atunci, eu nu pot să fac asta, să-mi pierd controlul. Nu în felul ăsta.
Nu vreau o relație. Pentru că momentan sunt doar a mea și a nimănui altcuiva. Nu trebuie să mă explic nimănui, nu trebuie să am așteptări, nu trebuie să-mi fac griji sau drame, să fiu dezamăgită, nu e nevoie să mă gândesc la altul decât la mine. Doar în cazul ăsta pot să fiu centrul universului meu și pentru moment am atât de mult de lucrat la mine, încât nu-mi permit, nici pentru o secundă, să las pe cineva să conteze pentru mine. În felul ăla.
Și, revenind, să mă gândesc la fiecare acțiune a mea, la fiecare cuvânt, să pun pe altcineva înafară de mine pe locul I. Am nevoie să mă pun pe mine pe locul I. Și doar eu.
Am prieteni, se pare, care-mi satisfac nevoile emoționale, care în mod normal ar fi satisfăcute de un partener. Am tumblr pentru porno. Am o grămadă de griji din complet alte locuri. De ce să mă complic cu ceva... complicat?
Par egoistă, știu. Dar nu sunt. Aici chiar nu sunt, aici chiar mă consider îndreptățită să fiu doar eu. Să fiu bine... și în control. E ceea ce am nevoie.
Ar trebui să fugi. Alege tu direcția. Eu nu mă voi mișca, nu vreau. Stau bine aici, eu.

1 comentarii:

  1. Nu am crezut niciodata ca voi citi ceva care sa descrie atat de amanuntit exact ceea ce simt eu in privinta relatiilor. Se pare ca nu sunt singura "egoista" din lume.

    RăspundețiȘtergere

© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis