De ce există în mine ghemul ăsta încurcat de idealuri neîmplinite? Și, mai mult, de ce și când am ajuns în situația de a mă complace etern? De unde atâta pasivitate și de unde atât de mult dezgust pentru tot ce mă reprezintă? De ce nu-mi doresc decât să fiu tot ce nu mă definește, de ce nu pot accepta constantele inecuațiilor mele?
De ce
De ce am renunțat complet și când și cum s-a întâmplat nedreptatea asta internă? De ce am renunțat să mai fiu eu, când am devenit atât de infinit de goală și lașă? Nu, e ok, știu, Mereu am fost prea slabă pentru a nu mă da bătută.
M-am obișnuit prea mult să ascund orice nu-mi place sub un preș. Și așa nu s-a întâmplat decât să adun mai multe și mai multe. M-am abandonat complet pentru că nu mai voiam să investesc într-o cauză pierdută.
Nu am făcut decât să mă ignor. Complet.
nvm that, mi-era doar foame
Dar, trebuie să-ți mărturisesc, de mâine nu o să-mi mai pese de voi mai mult decât de mine.
De mâine o să-mi iau viitorul înapoi.
#Profundă
#AmUitatCeAmScrisMaiSusDarȘtiuCăEPreaLameSă-miFacCurajSăCitescAșaCăDoarPostezȘi-miÎnfundÎnapoiCapulÎnNisip
Hei. Cât din mine crezi că mai rămâne dacă-ți urmez regulile tale și nu pe ale mele? Hei, ghici ce. Nu vreau să aflu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu