joi, 30 august 2012

Tot despre oameni

Ce (mai) urăsc eu la oameni? Nu urăsc minciuna, nu. Urăsc prefăcătoria. Genul acela de prefăcătorie care te înjunghie pe la spate. Omuleții ăia care se prefac că te plac, care ți se bagă pe sub piele și te fac să ai încredere în ei, care ți se cuibăresc în suflet dar care, pentru ei, totul e fals. Îți sunt prieteni doar pentru că sunt în căutare de bârfe noi. Sau pur și simplu se plictisesc. Sincer, nu am nici o idee ce se află în capul lor. Și nu e faptul că se prefac. E faptul că te trădează de la început până la sfârșit, fără pic de remușcări și fără să se gândească o clipă că poate, doar poate, ei chiar rănesc pe cineva. Și nu, nu zic că ar trebuii să le pese de altcineva înafară de ei. Adică, dacă mă uit în oglindă, și eu sunt incredibil de egoistă. Doar că ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Un fel de karma.

marți, 28 august 2012

Despre oameni.

Mai e atât de puțin din sfânta vacanță și chiar și mai puțin din sfânta vară... Oh, și la mare a fost epic.


Oricum, azi vom vorbii despre omuleții ipocriți. Felul cum judecă ei ceilalți omuleți. Cu ce drept tu, femeie, îi judeci pe ceilalți? Nu ai trecut prin ce trec ei, nu le-ai auzit gândurile sau simțit sentimentele. Nu-i cunoști așa cum se cunosc ei, nu știi. Vrei adevărul, tu, ființă egoistă și manipulatoare? Fiecare este câte o victimă. Fiecare este câte o domnița la ananghie sau câte un balaur cu șapte capete. Singurul lucru care contează, care diferă, este perspectiva din care privești. Toți ne victimizăm. Hai să încercăm să fim sinceri cu noi înșine.

Și, ca întotdeauna, vă recomand să ieșiți dintre acei patru pereți al minții voastre egoiste și gândiți-vă și la alții. Așa cum voi sunteți eterne victime, așa sunt și ei.


Și, ca încheiere, o melodie multi-mega-adorabilă și teribil de sinucigașă. Dar adorabilă.

vineri, 24 august 2012

Soartă

Mâine plec la mare. Iar. Puțin, dar contează și asta. 

Nu mă consider diferită, nu mă consider mai bună, nu. Sunt centrul universului meu dar asta nu schimbă cu nimic lumea înconjurătoare. Faptul că lumea mă supraapreciază sau subapreciază, ei bine, nu-mi place dar nu e ca și cum aș putea face ceva cu asta. Ceea ce cred eu despre ei, nu influențează cu nimic ceea ce cred ei despre mine. Scopul nu scuză mijloacele. Să fiu centrul altor universuri.. nu merci. Un singur suflet de care să fiu responsabilă este de ajuns.
Echilibru. Tânjesc după echilibru.

Dacă aș putea s-o iau de la început, aș face-o. Dacă aș putea să o iau de la început cu amintirile de acum, cu mine cea de acum, aș alege A în loc de B și D în loc de C. Nu știu unde aș fi acum, ce-aș fi pierdut și ce-aș fi câștigat în aceste cazuri, știu doar că ar fi fost diferit.

marți, 21 august 2012

Scurt

Și la obiect...

Citat:
Dacă oamenii s-ar cunoaște între ei, nu ar idolatriza, nici urî.

Un adevăr:
Nu-ți ofer ritm, măsură, rimă 
Dar dacă vei vrea să faci vreo crimă 
Îți pot oferi oricând un beci 
În care să depozitezi cadavre reci.

O melodie:



joi, 16 august 2012

Ca întotdeauna

La naiba...
Well, mi s-a stricat minunăția mea de monitor. Și am cumpărat altă minunăție de monitor.
Pentru că televizorul de la mine din cameră care-i mai babă decât mine (am impresia că are vreo 18 anișori) nu s-a stricat niciodată până acum, dar chestia asta s-a stricat. A treia oară. Deci... monitor nou.



Numele meu răsună puternic prin toate coridoarele căpușorului meu. Și un strigăt disperat mi-a speriat toate păsărelele din ținutul fericit. Doar imaginează-ți... câmpiile mele multicolore și pufoase, iar deasupra un di'ta mai stolul de zburătoare, într-o viteză năucitoare... fugind. Fugind de realitate. Dragul nostru țipăt îndurerat nu aparținea ținutului fericit, aparținea realității. Și nici nu era al nostru.
Doar... o senzație.
Ce s-ar întâmpla dacă ținutul fericit s-ar evapora? Nu vreau să aflu.
Asta e faza cu ținuturile fericite imaginare. Dacă vrei să intre în realitatea ta, să ți-o facă mai drăguță, este inevitabil ca și realitatea să intre în ținutul fericit. Iar asta este greșit. Pentru că ne-ar distruge ținutul fericit.

Ada... Uită-ți numele și pășește în continuare printre frunzele sfărâmate 
ale propriului tău univers... :)

miercuri, 8 august 2012

Norișoooor


Salut! Sunt aceeași pseudo-insensibilă dintotdeauna. Ce avem pentru astăzi? Ei bine, chiar nimic nou. Parcă cheful meu de a vorbii despre seriale, despre mine sau deeeespre orice scriu eu pe aici, în general, a scăzut mai mult decât era de așteptat.
Dar vom încerca...


În acest moment sunt furioasă. Sau indignată. 
Ascult o melodie pe repeat și mă gândesc când pisici m-am întors iar la vârsta de treisprezece anișori. La vârsta în care ... ei bine, eram puțin penibilă. Sau puțin mai mult.
Și, ca de multe ori, este vorba despre o multitudine de conflicte interioare. Și exterioare, dar nu știu cum se face că, de multe ori, alea pur și simplu nu mai contează. 
Iar locușorul ăsta a încetat de mult să mai fie... sacul meu de box. În momente geniale sau mai puțin geniale. Și nu putem remedia asta. 

joi, 2 august 2012

Lene si... lene?

N-am mai trecut de muuult pe aici și asta se datorează, în mare parte, lenei. Amin.
Noutăți? Io fusei la mare. Io mă întorsei. Altceva? Io ajunsei la zi cu White Collar care este un serial foarte genialisim! *ha, ha. Unul din lucrurile pe care mi le-a băgat în cap Neal Caffrey a fost acela că finalurile fericite există, depinde unde oprești povestea. Or something like this.* Altceva? Seriale coreene. La naiba! Asta e mama. Tocmai când crezi că nu mai există și aaaalte seriale, te mai trezești cu o duzină traduse/apărute de curând. Deci așa ne vom petrece noi restul vieții. Dar nu le mai menționez titlurile celor văzute recent. Nu de alta, da mi-e leeeeeeene!

Ok, ținutul meu fericit este... drogat? Oh, da. Ținutul meu fericit s-a drogat. Are câmpiile alea verzi în valuri care nu încetează vreo clipă să te amețească. Știi, e ca porțiunea aia de mare între locul unde se formează valurile până aproape de locul unde se sparg. Doar că în loc de apă, sunt din iarbă. Iarbă d'aia de care paște vaca, nu iarbă d'aialaltă. :D 
Cam aiurea, nu? Uf.

Și încă ceva. Un lucru pe care l-am considerat prea vital pentru a nu-l menționa. Anume acela că minciuna are picioare scurte. Pentru că în final minciunile se află. Nu toate. Sau poate toate. Majioritatea, în orice caz. Sau cel puțin alea care vrei să nu se afle. Alea... mai măricele. Bineînțeles, dacă spui că ai o bluză roșie când de fapt e verde... Chiar dacă se află, nu prea contează. Oricum, minciunile sunt minciuni pentru că se află. Minciunile care nu se află sunt un soi de adevăruri.

Acum, m-am zâtit d'aci. Am treabă de făcut și lene de hrănit.