Oare câte lumi pot fi create cu tine, o foaie și un stilou?
O infinitate.
Nu am idee cum am ajuns așa. Să mor eu dacă știu. Știu că sunt aici, acum, știu că nu am nici o idee ce o să-mi rezerve viitorul ăsta, nu am idee nici ce vrea prezentul și, cel mai nașpa, nu pot controla nimic, nimic. Nici pe mine. Și e enervant, pentru că trebuie, universul (adică oamenii și situațiile) îmi cer asta și totuși sunt în punctul ăsta.
Ți minte acea primă zi? Teribil de awkward în care nu știai ce să faci sau cine ești, cu cine ești, cum trebuie să fi. Și apoi te-ai panicat și ai fugit (fizic, departe, sau te-ai izolat pentru că ești un cretin și nu știi cum să te oprești). Și ai ajuns în casă, ți-ai băgat capul în pernă (i-oi fi făcut și gaură, la ce copil-copac ești), ți-a țipat conștiința și te-ai urât că ești atât de slab și nu ai avut habar cum poți să te schimbi. Eventual ai și plâns sau ai avut un nod în gât și ai continuat să te panichezi și să se destrame ceva. Și te-ai gândit la asta o grămadă. Apoi au apărut alte întâmplări random, și altele, până când ai reușit să-ți îngropi adânc în memorie acea primă zi. Orice acea primă zi. Și în timp ai avut senzația că ești normal, ori că te-ai schimbat, ori că a fost un eveniment izolat, ori ai uitat. Nici tu nu știai, dar chiar credeai că ar fi diferită o altă premieră.
Acum te gândești serios la asta, vine termenul limită și știi că trebuie, dar îți revine panica. Și știi că ori nu mai ești cretin, ori se întâmplă ceva de care ți-e atât de frică încât îți vine să te duci iar și să-ți urli în cap. Dar, vezi tu, ai un nod în gât și realizezi că te-ai ars. Realizezi că nu ești normal și nu înțelegi asta nici tu, cât de nedrept ar fi să ceri altcuiva să înțeleagă? Nu te-ai schimbat peste noapte sau în două săptămâni, cu siguranță nu în câteva luni. Și
ți-e frică?
De ce te-ai panicat atunci? Ce motive incredibil de stupide erau în capul tău? De ce naiba erai așa. Oprește-mă. Doar oprește-mă, cumva, și schimbă asta. Erau chestii superficiale care-ți erau în cap, nu erai pregătit, nu știai unde să mergi, cum să faci să fie ok. Ai găsit o portiță de scăpare și ai folosit-o. Portița greșită, lumea greșită, de ce te face să te simți așa acum? De ce dracu e atât de complexă o chestie atât de simplă și de ce dracu nu ești ok cu asta? De ce...
Liniștește-te. Nu plânge. Calm. Respiră. Numără până la 3, până la 10, până la 50. Fredonează o melodie, calmează-te și gândește-te. E ceea ce vrei? Crezi? Bine dacă crezi, dar de ce nu ești sigur? Oprește-te și mai gândește-te odată. Repercursiunile te-ar distruge pentru că ești o ființă cretină și s-a agățat de ce nu trebuia, chestii superficiale, normale. Dar parcă nu erai normal. Dar, evident, la naiba cu tine! Doamne, relaxează-te! Hai s-o analizăm logic. Pentru că erau chestii normale, tu nefiind normal, te-ai găsit în punctul în care să nu știi ce să faci. Te-ai găsit lovindu-te de o piatră mai idioată decât tine și te-ai simțit ca naiba.
Ești dispus să faci o alegere? Să o dai în bară și apoi să se termine, poți s-o faci?
Realizezi că ai o problemă, o problemă poate de care numai tu ești conștient. Poate și alții știu, dar nu le pasă sau nu observă că e o problemă atât de importantă pentru tine. Sau, și mai rău, au încredere că poți să te descurci și să te repari singur. Și tu îi dezamăgești, dar încă nu știu asta.
Să spunem că nu erai pregătit, că nu ai trecut peste trecut, că nu te-ai deschis, că nu ți-ai acordat o șansă, să spunem că au fost toane, să spunem că
Ți minte acea primă zi? Acea primă zi la care te gândești câteodată și îți închizi ochii, scuturi capul, încerci să scapi de senzația aia că ești o persoană așa varză și te urăști și urăști acea primă zi că te-a făcut să te simți așa.
Ceri ajutorul. Până atunci du-te să-ți îngropi capul în pernă, să te descarci, să
Ai idee de ce ești așa slab? De ce ai făcut mereu alegerile slabe? Sau de ce atunci când ai făcut alegeri puternice, te-ai oprit și ai fugit, ți-ai îngropat capul în nisip, ai făcut tot ce nu trebuia să faci în speranța că-ți va fi mai ușor, dar nu a fost. Ai încercat toate chestiile pe care o persoană slabă le-ar face. Dar nu te-au făcut mai puternic. Nu te-au ajutat să faci față, nici o unghie înfiptă adânc în carne nu te-a ajutat cu nimic.
Du-te. Du-te, doar du-te și întoarce-te când o să poți să trăiești
Fără punct, continuă tu
Și fără titlu. Nu merită