duminică, 30 septembrie 2018

Navighem

Căutăm în prostie. Uneori nici nu știm ce, știm doar că ceva lipsește.
Ironia absolută, contrar postării mele anterioare, e că niciodată nu cauți un om pe bune, chiar dacă asta e iluzia în care te regăsești.
Cauți starea, ideea, senzația.
Iar după le pierzi,

Mi-am dat seama unde am greșit. Și, crede-mă, e mare lucru să-ți dai seama unde e greșeala. Dar încă nu mi-am dat seama ce să fac în legătură cu asta. Cum să repar sau să adaptez.
Ok, tehnic vorbind, mi-am dat seama; practic, e doar o altă problemă la care răspunsul e prea variabil. Oh, well...

Ok, continuând: cauți starea, ideea, senzația, alte cuvinte de genul ăsta. Iar dacă lași ca chestia asta să depindă de altcineva, dacă-ți bazezi existența pe altcineva, când persoana respectivă o să plece, o să plece și cu bucata asta. Sau când o să se schimbe, o să se schimbe și asta. Știu că sună a cel mai mare bullshit de pe facebook, dar, cumva, nu e.

Ce vreau să zic de fapt, în cuvinte ușor greșite, că nu prea sunt capabilă să-mi mențin atenția, e că toată viața suntem într-o continuă căutare. Nu căutăm pe alții, ne căutăm pe noi. Găsim alții cu care să ne simțim noi și să ne găsim pe noi. Și așa mai departe.

Deci.. te cauți pe tine și cauți răspunsul la întrebări existențiale. Cauți unde ai fost și unde ești și unde mergi. Cauți din ce ești făcut și din ce e făcut tot ceea ce te înconjoară. Navighezi în neștire încercând să dezgropi comori.

Eu? Eu sunt cea mai mare comoară peste care ai putea să dai vreodată. Cam din motivul ăsta trebuie să fiu îngropată.:)

Hei, am răspunsul la toate întrebările idioate pentru adolescenți. Asta în caz că se îndoia cineva de jmekeria mea supremă pe sistem #valoare.


*NAVIGHEM, navighemuri, s. n. 1. Un ghem de nave (ca o flotă de jucărie pentru pisici umane). 2. Un amalgam de călătorii (urmând un drum dinainte ales). Un ghem de nave conduse, întortocheate, împletite. 3.  Navighem - navighemator. Persoană care călătorește prin viață. Din cap**. analfabeta.