Eu sunt furtună.
Și tu furtun.
Și nu, nu pentru că mă uzi, ci pentru că ești la fel de inutil ca orice alt furtun pe furtună.
Hei, am răspunsuri la toate întrebările. Răspunsuri care nasc alte întrebări. Răspunsuri care nasc alte pseudo-frustrări. Pot să-ți prevăd fiecare acțiune și fiecare gând, chiar înainte să le ai. Și pot și să mă înșel, ca o modalitate de a-mi perfecționa metoda.
E o oarecare magie prin jurul meu care te cam apără de uraganul ce stă de pândă.
Și o oarecare plictiseală.
Și sunt atât de plină de bullshit încât nici io nu mai știu ce e ce și cine e cine.
Dar e primăvară, chiar dacă mâine cică ninge. Și primăvara are aroma asta dementă de viață. Hei, ascultă-mă puțin. Ajută-mă. De fapt, citește-mă. Privește-mi cuvintele, întipărește-le în creier și închide-ți ochii. Inspiră. Sufocă-te. Expiră. Zgomotos. Ia niște guri de aer, eliberează-le înapoi. Pregătește-te de momentul în care o să-ți cer să te oprești în mijlocul drumului. Nu, stai. Fă-o. Oprește-te acum și în fiecare mică clipă ce urmează și-ți amintește senzația asta de libertate imperfectă. Aproape îi simți gustul. Oprește-te în mijlocul drumului, închide ochii, repetă pașii. Și apoi, când știi că nu ești deloc pregătit și nici n-o să fii vreodată, trage aer în piept și simte. Miroase a primăvară. Și a ideal. Miroase a viață, a mini-neîmpliniri, a maxi-speranțe, a perfecte-experiențe de primăveri.
Poate-s o romantică. Cu toate că, în ciuda aparențelor, mă foarte îndoiesc.
Dar, te asigur că sănătoasă la cap tot nu sunt. Dar, hei, asta o face distractiv, nu?
În altă ordine de idei, să mor eu dacă știu ce-am fumat. Dar am cam dat skip peste luna februarie (știi tu, în misiunea mea de a scrie ceva în fiecare lună), și de vreo 3 zile tot încerc să sap după ceva prin capul meu ca să scriu ceva câtuși de puțin citibil.