vineri, 12 aprilie 2019

gen eu gen ie

Tu geniu
Eu genie
Eugenie

Te-aș pune la curent cu noile întâmplări întâmplătoare, dar adevărul e că nu am chef.

Nu îmi mai este frică. Nu-mi mai aștept pianul ăla afurisit să-mi cadă din cer. M-am aruncat eu cu tot cu el, cu capul înainte și fără să-mi iau nimic înapoi.

Dar momentan nu mai am o acasă și totul mi s-a înstrăinat.
Și tot momentan mă simt singură cuc și la fel de momentan, sper, nu sunt dispusă să schimb asta, ar necesita să depun efort supraomenesc cu, probabil, o recompensă substanțială, dar imposibil de conceput dată fiind situația. Face sens? Nici eu nu credeam.

Hei, lasă-mă să-ți amintesc o chestie. Oamenii sunt matematică. Sau ghicitori. Sau magie. Sau, nu știu, programare, spune-i cum vrei. Oamenii sunt matematică.
Majoritatea oamenilor sunt integrale nedefinite a căror constantă trebuie să o găsești. Sau ai un input aleator pe care-l tot bagi și observi ce output îți dă și tragi niște concluzii. Sunt crescători sau descrescători? Monotoni? Convergenți sau divergenți? Te face să vrei să te afunzi în ghicitoare sau nu? Odată ce rezolvi ghicitoarea, mai are vreun sens să-ți pierzi minutele cu ea? Limitele lor, punctele de inflexiune. Spune-mi, dacă mă apuc să te derivez și pe tine, ce-o să-mi dea? Ești același și când ești derivat? Devii un mare zero dacă te derivez o dată, de două ori, de trei ori..
Spune-mi, te poți integra? Dacă nu poți face măcar asta, cum de ai curajul ăsta de a pomeni de înmulțire? Cu cine?
Dacă ecuația ta super mega ultra pseudo complicată rezolvată dă zero? Dacă află universul că tu ești zero?  Hei, poate ai noroc. Poate eu sunt infinit. Poate ai norocul ăla de nedeterminare și zero ori infinit e orice vrei tu să fie sau orice zic eu să fie
Sau poate nu.

Poate am răcit și vreau să mă încălzești. Cu un bax de șervețele.
Deja văd în ceață.