duminică, 9 iunie 2019

cumintem împreună

- Sunt cuminte
-  Cumintea cui ești?
- Cu mintea ta. Dansăm împreună.

Mai departe

Seriale proaste din anii 2000, de dragul copilăriei și adolescenței și relaxarea neuronilor prin comă indusă.
Și redescoperirea unui sens.

Am mai avut perioade de tranziție de genul.
Când eram mică, să zicem 14 ani, aveam convingerea că totul se întâmplă cu un motiv. Dar nu cu orice motiv, ci pentru a învăța eu ceva din asta. Eram eu în centrul universului și mă gândeam că experiențele rele au un rol educativ.
Bine, după m-am mai deșteptat. Nimic nu se întâmplă cu un scop, cu atât mai puțin cu acela de a te educa pe tine. Shit happens. O grămadă. Nu există sens sau destinație.
Dar, apoi... hei, dacă tot se întâmplă prostii și chiar dacă ăsta nu este totuși scopul lor, poate putem să le dăm noi utilitatea asta, chit că fabricată. Ce poți învăța? Culege și alege și socotește și dă-ți seama ce poți face să-ți îmbunătățești experiențe viitoare.
Și, eventual, continuă. Adică, nu te limita doar la poveștile tale, învață și din ale altora. Bine, asta e mai tricky. Cred că pentru a reuși să alegi informații utile din experiențele celorlalte persoane, trebuie să te implici cumva în ele. Să-ți pese, să te deschizi și să ți se deschidă. Știu că sună a bullshit, chill.

Să trăiască romgleza.

Acum nu știu ce să zic. Știu ce mă macină și știu că nu există o soluție. Știu că nimic nu e real, totul e o iluzie. Știu că oamenii nu sunt reali. Nu știu câtă speranță există, totuși, dar sunt dispusă să îi mai acord o încercare.
Și, cine știe ce voi învăța din asta?