vineri, 13 februarie 2015

Not

Nu ești un unicorn, mă! Nu ești. nimic.
  Ce mai faci? Ah, ok. Nu, taci! Vezi tu, nu voiam pe bune un răspuns, întrebam ca să mă aflu în treabă, ca să deschid un subiect, ceva. Duh, trebuia să știi asta! Anyway, eu fac bine. Ascult muzică și   aud primăvara cum o să vină cândva.
Știi ce mă enervează pe mine? Pe lângă cele două mii de alte chestii din univers, care sigur sunt de fapt mai mult de două mii, dar încerc să par și eu plină de curcubeie. 
  Da, deci oamenii. Ăștia mă enervează. Nu mă înțelege greșit (o să mă înțelegi greșit, așteaptă să-mi pese. Nu, Ada, nu face pe dura, scrii pentru că crezi că îi pasă cuiva! Da, Ada, ai dreptate, chiar îi pasă. Ție. Ție îți pasă.), nu vreau să trăiesc într-o peșteră izolată de civilizație. Îmi place cam tot ce înseamnă tehnologie și evoluția pe care au adus-o alți oameni societății și stilului meu de viață. Doar nu mă dau în vânt după un anumit gen de oameni care constituie majoritatea lor. Ceea ce e trist. Ai idee cât de greu dai peste cineva care nu e plin de clișee de doi lei (dar cu care pot schimba clișee de doi lei, dar pe post de glumițe) și cu care pot purta conversații idioate și inteligente? Sau, nu știu, cu un grad de inteligență mai ridicat decât penibil. 
  La naiba, Ada, ești ipocrită! Nu ești tu suficientă cât să ai astfel de pretenții! Pretențiile mele sunt doar la nivel de gusturi. Sau potrivire. Nivelul meu de umor (adică omor) e unul suficient de coplanar, iar capacitățile mele de comunicare sunt destul de respinse de oamenii normali. Pentru că lipsesc cu desăvârșire și am obișnuința asta idioată de a spune ce gândesc (pentru că uneori am senzația că e evident ce gândesc și nu-mi place să mă ascund după nu știu ce mască și să joc nu știu ce rol, ca un ritual antic de alergare în jurul focului, hugabuga, chestii. Nu mai avem cinsprezece ani, putem comunica fără să ne ascundem adevăratele noastre intenții sau gânduri,  pe care o persoană cât de cât inteligentă ar realiza care e de fapt treaba. Iar eu, plină de speranță, SPER ca partenerul meu de conversație random să fie inteligent. Astfel, ipocrita și superficiala de mine riscă să fie respinsă, dacă persoana respectivă e prea proastă, dar există și șansa 1. Respectiva să fie fermecată de mine și de personalitatea mea sau 2. să fugă, pentru că mă depășește și sunt penibilă.) Oricum ai da-o, tot o selecție rămâne. Cui îi pasă că nu o să fie nimeni selectat ever și o să mor cu șaptezeci de pisici? Oamenilor le plac pisicile. Nu?
  Wow, superficială mai sunt! Împușcă-mă acum. În cap. Știi tu, ca să văd lumea printr-o altă aură.
© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis