luni, 23 martie 2015

Fugeam

Ți-a fost dor de mine? Mie nu.
Salut. Sunt bine, serios. Nu am murit. Încă. Nu, nu te speria, nu e o promisiune pe care ți-aș face-o ție. E pur și simplu exprimarea inevitabilității efemerității. Știi tu, ciclul vieții, începuturi, continuări și, fie că vrei sau nu, sfârșituri. Profund, nu? Da, cred că m-am lovit la cap pe drum. Destinația: blogul meu fantomatic.
Sunt lucruri pe care habar nu am de ce le mai fac și oameni pe care habar nu am de ce nu i-am ucis până acum. Poate pentru că planul meu nu e complet finisat? Ce crezi, să-mi caut ceva complici sau să încerc să mă descurc singură? Sau să mă mut undeva departe. Să fug.
Bă, da chiar. Îmi amintesc că era o perioadă din lunga și aventuroasa mea viață, în care fugeam al naibii de mult. Mă plăcea un tip? Hai să fugim. Mă supăra cineva? Hai să ne schimbăm școala. Mi se părea ceva prea greu? Hai să o lăsăm baltă și să fugim. Departe. 
Nu am mai făcut asta de ceva vreme. Și mi-am dat seama după ceva ani de chestia asta. Bine, am observat că nu-mi amintesc mai nimic din trecut. Gen... nici măcar nu mai par povești despre mine, pur și simplu, o complet altă persoană. Dacă nu-mi spunea că e vorba de mine, nu mi-aș fi dat seama niciodată. Da, chestia e ciudată: să-ți povestească oamenii întâmplări cu tine și tu să nu-ți amintești nimic-nimic din alea. Chit că a fost acum 4-5-6 ani, chit că a fost când aveai 15 ani și erai proastă de bubui, chit că ești proastă de bubui. Bombă, bă, bombă.
Deci, mini concluzia e că multe din felurile mele de a fi de acum multă vreme nu mai par că mi-au aparținut vreodată, chiar nici nu-mi mai amintesc de existența lor. Și asta este 1. îngrijorător; 2. încurajator: ne schimbăm, deci ne putem permite să visăm pentru o oarecare evoluție. 
Deci, da, nu mai fug. De multă vreme am încetat să fug. Mă place un tip? Hai, Ada, trebuie să o faci și pe asta. Mă supără cineva? Analizează situația: e cazul să le faci viața un iad? Așteaptă momentul potrivit. Mi se pare ceva prea greu? Încearcă, chiar dacă te plângi. Încearcă măcar, poți... Oh, Ada, poți să faci față la toate porcăriile. Ai făcut până acum, nu? Și dacă devine mai greu, ce? Și tu devii mai rea.
Fugeam. Și m-am oprit. Acum nu știu în ce parte să o iau, dar nu mai fug. O să-mi înfrunt demonii. Sau o să-i iau de mână și o să mergem la un suc, o cafeluță, o prăjiturică, ceva.
Miau.
© Strange Song 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis