Nu am uitat locul ăsta, doar am tot așteptat să existe ceva despre care să vreau să scriu, oricât de ambiguu aș încerca. Să existe ceva care să merite.
Complet în mijlocul sfârșitului unei ere, eu nu am nimic de zis, nimic din ce să simt că merită transmis. Știu doar că, cumva, mă ascund mai mult, fug mai mult și mi-e frică mai mult. Totuși, nu am termen de comparație pentru asta.
Am ajuns la concluzia că lucrurile pe care mi le doresc eu s-ar putea să nu existe. Și că sunt frustrată pe societate, iar concepțiile despre lume încep să se contureze diferit. Alte argumente, aceleași probleme.
Undeva în spatele cinismului meu se ascunde un idealism nedrept. Iar aroganța mea a crescut.
Vreau cu groaznică ardoare doar să fiu lăsată în pace.
Mi-e dor de calm. De pace. Prea mult război pentru nimic.
Uite, pentru că tot îmi place să fac promisiuni pe care nu pare să le pot ține, o să îmi fac anunțată prezența pe aici mai des.
Blogul asta e locul tau, regulile tale. Daca ai "promis" ca o sa scrii ceva lunar dar in final nu ai facut-o, nu o sa te traga nimeni la raspundere.
RăspundețiȘtergereNu e un job. Dupa parerea mea, blogul asta e ca un jurnal secret al tau dar nu foarte secret, dar suficient de ambiguu cat sa fie secret, are sens? Nu? Aia e:)), era o vreme cand imi dadeam seama la ce te referi in postarile tale. Acum probabil sunt mereu pe langa, dar hey, we give our own meaning to things/art.
Incercand sa fiu si "on topic", life is life and sometimes it sucks, nu mereu ceea ce vrem coincide cu realitatea dar nu inseamna ca trebuie sa ne oprim din a incerca sa ne dorim ce vrem. Fiecare moment poate schimba un om, in 5 luni (de anul trecut) s-au intamplat multe evenimente ce pot schimba un om.
Daca vrei sa scrii dar nu stii despre ce, poti oricand sa scrii despre balene. Da, stiu, ai scris deja despre asta.:))
În sfârșit, a mai scris și Adda ceva, măcar știu că ești vie. ������
RăspundețiȘtergere