Imaginar Imaginat

Mi-e dor de un vis. Imaginar și imaginat. O senzație, o stare, o idee.
Aș dormi constant pentru că știu că visul continuă să vină. Ah, nu, nu e un vis recurent. Senzația, starea, ideea, este cea recurentă.

Vezi tu, prin liceu eram chiar mai tâmpită decât acum. Aveam un prieten imaginar. Și voiam, sau parcă chiar am făcut-o, să mă despart de prietenul meu real pentru că îmi afecta relația cu prietenul meu imaginar. Și, serios, era nebunește. Ideea era că nu puteam să visez cu ochii deschiși la o porcărie, fără să includ în ea și cum moare/crapă/sfârșește prietenul din viata reală. Trebuia să facă sens.
Prietenul meu imaginar nu era în vreun fel anume, era doar... altul. Care să-mi placă. Nu avea vreun atribut. doar exista ca idee abstractă.

Acum am iar un prieten imaginar. Ceva mai puțin fucked up, dar tot cam pe acolo. Prin comparație cu cel de dinainte, ăsta e doar 95% imaginar. Ideea este tot aia, senzația, dorința, orice ar fi chestia, e tot aia. Dar problema e alta. Vezi tu, nu mai sunt genu care să-și imagineze pe bune fantezii, p'asta o pot controla. Problema e că continui să visez. Știi tu, noaptea, cu ochii închiși, la căldurică. Senzația aia e asa pregnantă.

Sau, nu. Problemă e mult spus pentru că oricât mă frapează, nu sunt dornică să o rezolv. Să se termine cu somnul meu dulce. Îmi cam place să mă înfrupt din mărul ăsta stricat.

Pentru mine e fascinant. Noul meu prieten imaginar.

În altă ordine de idei, sunt grozavă și puțin îmi pasă câte idioțenii scriu aici.